Livia Stanciu îi răspunde lui Traian Băsescu: Nu mă las intimidată de reacţii ale politicienilor

Data publicării:
LIVIA STANCIU CROP

Livia Stanciu a fost întrebată cum comentează ultimele afirmaţii ale lui Traian Băsescu.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, că nu îi sună pe Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu „din silă”, pentru că „sunt artizanii unui mod răvăşit de a face justiţie, fără respect pentru cel care nu este condamnat”, adăugând că nu exclude „posibilitatea să se creeze condamnări nedrepte”.

„Nu înţeleg logica acestui tip de discurs. Am reţineri pentru că în mai multe rânduri am văzut în presă prezentate trunchiat afirmaţii scoase din context”, a declarat Livia Stanciu.

„Nu m-a sunat preşedintele statului (fostul preşedinte Traian Băsescu – n.r.) în perioada anterioară, nu înţeleg de ce ar trebui să mă sune acum. Am admirat poziţia preşedintelui din acea perioadă când reacţiile pe care le-a avut vizavi de sistemul judiciar le-am apreciat ca fiind corecte, de cele mai multe ori, în reacţiile faţă de judecători şi instanţa supremă au fost reacţii compatibile cu activitatea desfăşurată de judecători. Nu mă las intimidată de reacţii ale politicienilor vizavi de activitatea judecătorului Livia Stanciu”, a spus şeful ICCJ.

„Ar trebui să ne întrebăm de ce se întâmplă aceste lucruri în societate în ultima perioadă, faptul că sistemul de justiţie din România a arătat în ultimii ani şi a dovedit că a reuşit să impună respectarea legii la nivel naţional de orice persoană, indiferent de nivelul ierahic al funcţiei, şi că sistemul de justiţie, instituţiile statului s-au reformat pentru că oamenii care activează în cadrul sistemului judiciar au înţeles că nu trebuie să fie dependenţi de cei care au creat acele instituţii sau i-au numit pe anumite funcţii de conducere şi că trebuie să fie doar dependenţi de lege", a mai spus Livia Stanciu.

"E adevărat că asistăm în ultima perioadă la din ce în ce mai multe atacuri dure, extrem de dure, nejustificate de multe ori la adresa magistraţilor, cu deosebire la adresa celor care au instrumentat diverse dosare mari de corupţie", a continuat preşedintele instanţei supreme.

"Aceste atacuri nu fac decât să ne descalifice ca ţară, să ne facă să pierdem de în ce în ce mai mult în credibilitate. La aceste lucruri ar trebui să se gândească cei care, într-o formă sau alta, îşi exprimă puncte de vedere iresponsabile la adresa magistraţilor”, a adăugat Livia Stanciu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri