Raluca Prună i-a cerut demisia directorului ANP încă de acum o lună, iar Cătălin Bejan a refuzat, în contextul „inflației” de cărți scrise de deținuți în închisoare pentru a obține o eliberare cu 30 de zile mai devreme. Ministrul Justiției a mai spus că Robert Cazanciuc i-a considerat activitatea directorului ANP ca fiind excepțională.

Embed:

 

Ministrul Justiției a anunțat în această dimineață că a terminat evaluarea directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor.

„Accept că am greșit, pentru că m-am grabit. Evaluarea este anuală, iar eu am putut face o evaluarea parțială, care cuprinde perioada pentru care eu am fost ministru în 2015, deci o lună și jumătate. Predecesorul meu (Robert Cazanciuc – n.r.) a considerat că, pentru primele zece luni și jumătate, activitatea la ANP a fost excepțională”, a declarat Raluca Prună.

Întrebată dacă directorul ANP, Cătălin Bejan, va fi revocat sau demis, ministrul Justiției a răspuns că în baza Corpului de Control e incert.

„În baza evaluării mele, pentru o lună jumătate, e irelevant, pentru că se va face un calcul matematic și având pentru cele zece luni jumătate calificativul excepțional, e irelevant ce spun eu”, a mai spus ea.

„Vă rog să îl întrebați pe dl. Bejan”, a mai răspuns Raluca Prună, despre o eventuală demisie.

„Eu i-am cerut demisia și domnia sa mi-a spus că nu înțelege să își dea demisia. Și i-am cerut demisia de acum o lună”, a subliniat ministrul.

Citiți și

Raluca Prună: E irelevant cine s-a opus abrogării, important e că am pus capăt hemoragiei de lucrări științifice în penitenciar

Scriitori în penitenciare. În primele șapte zile din an, numărul lucrărilor științifice în pregătire a crescut de la 45 la 103

Robert Cazanciuc: Justiția trebuie apărată de tendințele politicienilor de a-și construi imagine pe deciziile magistraților

 




Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!