Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Govor, a fost eliberat, azi-noapte, din arestul IPJ Bihor, după 30 de zile petrecute în spatele gratiilor.

Embed:

El se află acum sub control judiciar, fiind acuzat de şantaj şi trafic de influenţă. Mircea Govor este acuzat printre altele că ar fi încercat să ajungă la Daniel Chiţoiu, fostul ministru al Finanţelor şi la Gelu Diaconu, preşedintele ANAF, pentru a-şi pune apropiaţii în funcţii cheie de la Direcţia Finanţelor Publie Satu Mare. Ca să fie mai convingător, ar fi apelat şi la ajutorul fostului ministrul al Trasporturilor, Ovidiu Silaghi.

Anchetatorii susţin că intervenţiile ar fi ajuns chiar până la Liviu Dragnea, actual şef al PSD. Toţi ce menţionaţi neagă însă scenariul descris de anchetatori.

Citiți și: Demisie în PSD, după o anchetă DNA

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!