Omar Hayssam cere rejudecarea dosarului de terorism

Data publicării:
hayssam crop 1-2

 

Acţiunea are primul termen de judecată în 24 ianuarie 2014, potrivit Mediafax.

De asemenea, omul de afaceri sirian a depus o contestație în anulare și pentru dosarul Volvo, în care a fost condamnat la 16 ani de închisoare. Pentru aceasta, primul termen este 15 ianuarie 2014.

Contestaţiile au fost depuse la 1 august.

În 31 iulie, Omar Hayssam s-a declarat „traumatizat” de ceea ce i s-a întâmplat în Siria și a declarat că vrea rejudecarea tuturor dosarelor sale.

„Vreau să se afle adevărul în toate aceste dosare şi cu siguranţă se va afla”, a afirmat Omar Hayssam.

Omar Hayssam nu poate cere redeschiderea celor trei dosare în care a fost condamnat definitiv invocând faptul că a fost judecat în lipsă. Procedura este valabilă doar în cazul persoanelor condamnate şi extrădate apoi pentru executarea pedepsei. Acestă regulă nu se aplică, însă, în cazul sirianului adus în România în baza unei operaţiuni neautorizate.

Omar Hayssam are, însă, la dispoziţie două căi extraordinare de atac a sentinţelor. Poate face contestaţie în anulare sau poate cere revizuirea dosarelor. Contestaţia în anulare se depune în zece zile de când condamnatul ajunge în penitenciar. Legea prevede care sunt condiţiile în care un deţinut poate cere contestaţia în anulare.

Omar Hayssam este închis în penitenciarul Rahova. El are trei condamnări: 20 de ani în dosarul de terorism, trei ani în „Foresta Nehoiu” şi 16 ani în dosarul „Volvo”. 

În curs de actualizare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri