Anchetă la vârful Poliţiei Sinaia, unde şeful instituţiei şi adjunctul său sunt suspectaţi de DNA că ar fi acoperit ilegalităţi comise de mai mulţi apropiaţi. În schimb ar fi primit peşte, carne, dar şi bunuri a căror valoare, spun procurorii, depăşeşte 40 de mii de euro.

Embed:

 

„Nu e păcat că v-aţi pătat uniforma de poliţist? Cât peşte şi câtă carne aţi cerut ca să daţi informaţii din Poliţie?”

După mai bine de opt ore în care a asistat la percheziţiile făcute în biroul şi în locuinţele sale, şeful poliţiei Sinaia, a fost ridicat de jandarmi şi dus la DNA Ploieşti pentru interogatoriu. Procurorii au informaţii şi probe din care reiese că ofiţerul îşi proteja apropiaţii în faţa legii. Pe unii îi scăpa de amenzi, iar pe alţii de dosare penale ori controale iniţiate de alte autorităţi. În schimb, spun anchetatorii, ar fi primit bunuri de peste 40.000 de euro.

Procurorii DNA l-au filat pe şeful poliţiei din Sinaia şi au descoperit că bărbatul prefera să primească foloasele necuvenite direct acasă. Şi nu vorbim de plicuri cu bani, ci peşte şi cantităţi importante de carne tocată.

Procurorii au descoperit că şeful Poliţiei Sinaia locuieşte în acte într-o casă modestă, iar în realitate într-o vilă luxoasă.

„Ce anume caută poliţiştii? Soţul dumneavoastră a luat vreodată mită, peşte sau produse din carne? De ce nu apare casa în declaraţia de avere?”

Asta vor să afle şi procurorii DNA. Au sesizat Agenţia Naţională de Integritate şi au ridicat acte de la primăria din Sinaia. Informaţiile le arată că imobilul a fost construit pe terenul primit de la primărie de fiul ofiţerului şi în mare parte cu sprijinul unui om de afaceri, ridicat şi el de procurori pentru interogatoriu.

Afaceristul deţine o agenţie imobiliară, o păstrăvărie şi o fermă din care îşi aprovizionează lanţul de magazine şi măcelării din Prahova. De la el ar fi primit şeful poliţiei, şi adjunctul acestuia, carne şi peşte.

La audieri a fost adus şi al doilea om din poliția Sinaia, care însă a fost lăsat să plece, după ce a fost convertit de procurori în martorul acuzării. Nu numai că şi-a recunoscut vina, dar s-a şi angajat să colaboreze în anchetă. Acum este cercetat sub control judiciar şi a fost suspendat din funcţie.

Sunt doar primele investigaţii. Şeful Poliţiei şi omul de afaceri sunt audiaţi şi la această oră de procurori.  

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!