Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost reţinut joi noapte pentru 24 de ore. El este acuzat de conflict de interese şi abuz în serviciu. Alţi doi suspecţi, vicepreşedintele CJ Brăila, Florin Mija, şi directorul biroului de Achiziţii Publice, Nicolae Moisiu, au fost de asemenea reţinuţi. Toţi trei sunt duşi vineri în faţa judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

FOTO: Facebook.com/Gheorghe Bunea Stancu

Gheorghe Bunea Stancu a fost ridicat de acasă joi dimineaţă de mascaţii Jandarmeriei. Seara, a stat trei ore faţă în faţă cu procurorii, timp în care s-a încercat audierea oficialului. Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila a refuzat însă să facă orice fel de declaraţie. A vorbit însă avocatul lui. „Nu mi s-a spus în ce constă prejudiciul, din ce este compus prejudiciul. Şi este esenţial pentru infracţiunile care i se reţin dumnealui”, a spus Ion Popa.

Procurorii îl acuză pe Bunea Stancu de abuz în serviciu şi conflict de interese. Timp de doi ani, spun anchetatorii, şeful CJ Brăila, împreună cu vicepreşedintele instituţiei, Florin Mija, şi directorul de la Achiziţii Publice, Nicolae Moisiu, ar fi acordat în mod preferenţial mai multe contracte din bani publici unor cunoscuţi. Cei doi au primit şi ei ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, după ce joi seară au fost anchetaţi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Galaţi.

Este vorba despre nişte contracte de reparaţii, de execuţie, încheiate de Consiliul Judeţean în 2009-2010, ale căror nereguli se constată acum, în 2014. Şi ultima chestiune pe care o spun este că toate aceste contracte au fost verificate la vremea respectivă de Consiliul Naţional al Judecării Contestaţiilor. Toate fiind găsite atunci în regulă”, a explicat avocatul lui Nicolae Moisiu, Gigel Potrivitu.

Atât preşedintele CJ Brăila cât şi cei doi colegi ai săi şi-au petrecut noaptea în arestul IPJ Galaţi. Vineri după amiază vor fi prezentaţi în faţa judecătorilor pentru propunerea de arestare preventivă.

Embed:

Din rechizitoriul procurorilor

Din biroul preşedintelui CJ Brăila, procurorii au ridicat joi peste zece saci plini cu documente.

Anchetatorii spun că, între 2009 şi 2011, Bunea Stancu, împreună cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Florin Mija, şi directorul de la Achiziţii Publice, Nicolae Moisiu, ar fi format un triunghi al ilegalităţilor, acordând preferenţial mai multe contracte din bani publici unor apropiaţi.

Contractele vizau reabilitarea a două spitale din Brăila, reparaţii la trei drumuri judeţene, dar şi deszăpezirea din ultimii patru ani. Înţelegeri au fost parafate cu trei firme: Tancrad Construct SRL, Tancrad SRL şi Concivia, despre care se ştie că îi aparţine chiar şefului Consiliului Judeţean. Cele trei firme sunt singurele care au participat la licitaţiile cele mai importante, fiind în consecinţă şi câştigătoarele contractelor acordate pe plan local şi judeţean. Prejudiciul total se ridică la 3 milioane de lei, spun procurorii.

Un exemplu concret: Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila. A trecut în administrarea Consiliului Judeţean în iulie 2010, iar la o lună de la preluare, Gheorghe Bunea semna un contract cu Concivia SRL în valoare de aproape 60.000 de lei, firmă la care este el însuşi acţionar. Cu aceşti bani, firma urma să efectueze lucrări la instalaţiile de electrice, sanitare şi de ventilaţie, dar şi reparaţii generale şi de renovare. Firma nu s-a oprit aici: a câştigat doi ani la rând, în 2009 şi 2010, contracte de reabilitare şi modernizare pentru mai multe alte clinici. Cei mai mulţi bani au fost daţi însă către firmele Tancrad - peste 10 milioane de lei în ultimii patru ani.

Embed:

Gheorghe Bunea Stancu: „Nu o să pic doar eu ca prostul. Vă iau pe toţi după mine”

În urmă cu şase luni, Gheorghe Bunea Stancu lansa un avertisment: dacă va fi ridicat de anchetatori, va avea grijă să nu se ducă singur la închisoare, conform unei înregistrări depuse la dosar. „Nu o să pic doar eu ca prostul, vă iau pe toţi după mine. Pe toţi. Până şi pe procurorii care m-au scos până acum. Mă duc eu, trag tot judeţul după mine, şi Bucureştiul. Ne ducem cu toţii la mititica”, spunea preşedintele Consiliului Judeţean Brăila.

Averea preşedintelui CJ Brăila: trei case, un apartament şi zeci de mii de metri pătraţi de terenuri

Fost electrician la fabrica Laminorul din Brăila, social-democratul Gheorghe Bunea Stancu este, la 25 de ani de la Revoluţie, un om bogat, cu afaceri în domeniul construcţiilor şi, din 2004, preşedinte al Consiliului Judeţean. De-a lungul timpului, Stancu s-a întâlnit de mai multe ori cu procurorii anticorupţie, iar cu unii jurnalişti a avut o relaţie contondentă.

Potrivit declaraţiei sale de avere, el deţine terenuri, imobile şi bijuterii. Este vorba despre şapte terenuri intravilane, din care cel mai mare are 9600 de metri pătraţi, precum şi trei case, un apartament şi un spaţiu comercial.

Gheorghe Bunea Stancu deţine de asemenea peste 1,6 milioane de lei în conturi bancare. Numai anul trecut a încasat peste 55.000 de lei de la Consiliul Judeţean. Veniturile soţiei au fost de asemenea consistente - peste 26.000 de lei în 2013. O parte din banii familiei au ajuns de-a lungul vremii la Partidul Social Democrat.

În 2012, Bunea Stancu a fost cercetat în dosarul Mită la PSD. Un an mai târziu, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila a fost achitat în acest caz, dar decizia nu este definitivă. El a intrat în acelaşi an şi în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate, după ce ar fi încălcat regimul juridic privind conflictul de interese: a semnat contracte de asociere cu două cluburi sportive controlate de firme în care este acţionar majoritar.

Nici cu presa nu a avut o relaţie fericită: nu a acceptat niciodată criticile presei. Jurnaliştii care au avut curajul să îi adreseze întrebări incomode au primit ca răspuns jigniri şi ameninţări.

Interesele sale şi ale apropiaţilor l-au determinat pe Bunea Stancu să ia decizii controversate. Cea mai cunoscută dintre ele, în cei zece ani de când se află la conducerea judeţului, se referă la mutarea Bibliotecii Judeţene Panait Istrati de la Centrul Cultural pentru Tineret în spălătoria şi cantina Liceului de Chimie din oraş. În locul bibliotecii funcţionează acum o discotecă şi o sală de bowling.

Embed:
Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!