Primarul din Gheorgheni, reţinut pentru corupţie

Data publicării:
primar retinut

Primarul din Gheorgheni a fost reţinut, aseară, într-un caz în care este suspectat de corupţie şi fals. Edilul va sta 24 de ore după gratii, urmând ca judecătorii să ia, azi, o decizie privind arestarea sa preventivă. Dosarul în care este anchetat vizează o societate la care municipalitatea deţine 48% dintre acţiuni.

Primarul Mezei Janos a fost dus ieri după-amiază, la Târgu Mureş, pentru a fi audiat de procurorii anticorupţie. Asta după ce anchetatorii au descins la mai multe adrese din judeţul Harghita, inclusiv la Primăria Gheorgheni şi la locuinţa edilului.

Primarul este acuzat de corupţie şi fals. Mezei Janos a declarat că procurorii anticorupţie i-au cerut "toate actele în legătură cu Monturist". Acesta a spus că verificările au venit în urma unui denunţ.

Mezei Janos este membru al Partidului Civic Maghiar şi se află la al doilea mandat consecutiv în funcţia de primar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri