Probele din rechizitoriul DNA: De ce a fost trimis Dragnea în judecată

Data publicării:
dragnea

 

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată vineri de DNA pentru săvârșirea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, a infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și instigare la fals intelectual.

Ancheta în acest caz a început în anul 2012, după ce procurorii au primit informații că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, ar fi cerut mită de la familiile care doreau urgentarea procedurilor de adopție în cazul copiilor instituționalizați, notează Agerpres.

Ulterior, în decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menținerea ilegală în posturi a două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu și Anisa Niculina Stoica.

Conform DNA, Adriana Botorogeanu era încadrată din anul 2005 la DGASPC Teleorman în funcția de inspector de specialitate în cadrul Serviciului administrativ, în condițiile în care ea figura și ca salariat în cadrul unei societăți comerciale din Alexandria. De asemenea, Anisa Niculina Stoica era încadrată, din anul 2006, în funcția de referent la Serviciul administrativ din DGASPC Teleorman.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu și nici nu au prestat vreuna din activitățile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfășurându-și de fapt activitatea la sediul organizației județene PSD Teleorman.

În rechizitoriul întocmit de DNA se arată că, în perioada 2008 — 2012, Liviu Dragnea a deținut funcția de președinte al PSD Teleorman și pe cea de președinte al Consiliului Județean Teleorman.

În calitate de președinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona și controla activitatea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, instituție în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu și Anisa Niculina Stoica, de unde au și încasat salariul corespunzător, fără a se prezenta la locul de muncă și fără a desfășura niciun fel de activitate.

Procurorii susțin că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze și să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influența pe care o avea în calitate de președinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu și Anisa Niculina Stoica să fie menținute în funcție la DGASPC Teleorman.

Tot în rechizitoriu se arată că Dragnea a determinat-o pe Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, să își încalce atribuțiile de serviciu constând în menținerea în funcție, în calitate de angajate la DGASPC Teleorman, a inculpatelor Adriana Botorogeanu și Anisa Niculina Stoica, deși cunoștea faptul că cele două își desfășurau activitatea la sediul PSD Teleorman.

„Astfel, din probele administrate, rezultă că inculpatul Dragnea Nicolae Liviu a cunoscut faptul că inculpatele Botorogeanu Adriana și Stoica Anisa Niculina erau angajate la DGASPC Teleorman, însă în fapt își desfășurau activitatea la sediul Organizației Județene (...) Teleorman, al cărui președinte era, și cu toate acestea i-a solicitat inculpatei Alesu Floarea, director executiv al DGASPC Teleorman, să le mențină în funcție pe cele două inculpate. Pe de altă parte, chiar inculpatul Dragnea Nicolae Liviu a fost persoana care a găsit soluția remunerării inculpatei pentru activitatea desfășurată la sediul Organizației Județene (...) Teleorman, în sensul încadrării acesteia la DGASPC Teleorman”, se mai arată în rechizitoriul DNA.

Un argument în plus adus de DNA că Dragnea știa că cele două angajate, deși încadrate la DGASPC Teleorman, își desfășurau activitatea la PSD Teleorman, îl constituie și faptul că fosta sa soție, Bombonica Prodana, a fost șeful direct al celor două femei.

În perioada în care Bombonica Prodana a avut calitatea de șef Serviciu Secretariat, ea a avut în subordine doar patru angajate, printre care și pe Adriana Botorogeanu și Anisa Niculina Stoica.

„Așadar, jumătate dintre angajatele aflate în subordinea inculpatei Prodana Bombonica nu s-au prezentat la serviciu o perioadă mai mare de un an de zile și cu toate acestea cele două inculpate continuau să își încaseze salariul de la DGASPC chiar dacă în fapt își desfășurau activitatea la sediul (...) Teleorman”, mai spun procurorii DNA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri