Români acuzați de trafic de arme. Anchetatori: voiau să vândă organizației teroriste FARC de la pistoale la lansatoare de rachete

Data publicării:
arme trafic captura

Actualizare 01.19. Cei trei urmau să vândă organizației columbiene mai multe tipuri de arme, de la pistoale la lansatoare de rachete, spune procurorul general din New York, Preet Bharara.

Potrivit actului de acuzare, cei trei urmau să vândă FARC cantități mari de arme, care ar fi fost folosite împotriva unor cetățeni americani în Columbia.

Vintilă era traficant de arme din mai 2014, spun procurorii. Potrivit acestora, fostul parlamentar italian putea procura licențe frauduloase pentru arme, iar Georgescu era intermediar.

În perioada mai-octombrie 2014, cei trei au complotat pentru a vinde un întreg arsenal, care includea mitraliere și tunuri antiaeriene.

Au negociat vânzarea cu trei surse care lucrau cu DEA (Departamentul antidrog al SUA), și care le-au spus că armele sunt pentru FARC și vor fi folosite împotriva Statelor Unite. Mai exact, pentru a doborî elicoptere și avioane americane. Cei trei au fost de acord, se arată în actul de acuzare.

În timpul întâlnirilor ulterioare cu sursele DEA, Vintilă, Romagnoli și Georgescu le-au arătat acestora cataloage cu arme pe care erau pregătiți să le vândă și au discutat felul în care vor livra armamentul și vor fi plătiți. Comunicatul DEA și al Procuraturii din New York nu specifică suma pe care cei trei urmau să o primească.

_____________________________

Actualizare 00.08. Agenţia AP spune că cetăţeanul străin reţinut este Massimo Romagnoli, un fost deputat în Parlamentul Italiei. Acesta şi românii Cristian Vintilă şi Virgil Flaviu Georgescu ar putea fi condamnaţi la închisoare pe viaţă, dacă justiţia din SUA îi va găsi vinovaţi pentru trafic de armament şi complicitate la uciderea unor cetăţeni americani.

Cei trei au fost deja puşi sub acuzare de procuratura din New York după ce au fost reţinuţi în Muntenegru, potrivit agenției.

_____________________________

La operaţiune au participat procurori DIICOT, ofiţeri SRI şi luptători ai Direcţiei de Operaţiuni Speciale, alături de ofiţeri din SUA şi din Muntenegru. Întreaga operaţiune a fost de altfel coordonată de autorităţile americane.  

Între membrii grupării se aflau și cetățeni români, potrivit unui comunicat al DIICOT. Arestările au fost făcute în Muntenegru. Operațiunea este încă în desfășurare.

În cadrul acestei operațiuni, DIICOT și Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate au făcut ieri mai multe percheziții în București. În urma acestora au fost ridicate documente și computere.

Potrivit procurorilor, românii acționau ca intermediari între o altă grupare care aducea arme și FARC.

Nu se știe de unde proveneau armele și dacă acestea treceau sau nu prin România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri