Sportivi, acuzaţi de proxenetism. Antrenorul unuia dintre ei: Credeam că o să ajungă sportiv foarte bun

Data publicării:
14 2003sportivi-54875

Cei trei sunt Boboc Florin, Şerban Marian Corneliu şi Begiu Vasilică.

Potrivit unui comunicat transmis de DIICOT, cei trei făceau parte dintr-un grup infracţional transfrontalier, cu membri cetăţeni germani şi români.

În cadrul anchetei, azi, procurorii DIICOT au făcut zece percheziţii domiciliare în municipiul Craiova (8) şi în judeţul Dolj (2) la locuinţele membrilor grupării.

Rând pe rând, aproape 50 de bărbaţi au fost aduşi la sediul DIICOT. Toţi cu feţele acoperite, grăbiţi şI fără să scoată un cuvânt. Sunt suspectaţi că ar avea de-a face cu gruparea care trimitea copii în Germania.

Între timp, părinţii băieţilor abuzaţi sexual s-au trezit cu poliţia la uşă.

Tinerii erau duşi în Germania, cu promisiunea că vor lupta acolo

Toţi cei 200 de tineri au fost racolaţi de pe o reţea de socializare şi de la concursuri. Sportivii le promiteau că după ce îi antrenează o perioadă îi trimit să lupte în Germania. Acolo însă, băieţii se întâlneau direct cu clienţii aduşi de capul grupării şi erau obligaţi să se prostitueze.

Florin Boboc a fost luptător la mine la club acum mulţi ani. Nu credeam că fac aşa ceva. Eu am crezut că o să ajungă sportiv foarte bun pentru că era şi tânăr”, spune Petre Banciu, antrenor de lupte la CSM Craiova.

Florin Boboc este singurul dintre cei trei care a fost legitimat la CSM Craiova în urmă cu câţiva ani. Şi singurul care încă mai practica luptele.

„Ştiu că are doi copii, o fetiţă şi un băieţel. Chiar mă surprinde la modul total situaţia asta. Total neplăcut”, declară Ionuţ Pucă, antrenor de K1.

Ceilalţi doi, Şerban Marian şi Begiu Vasilică, erau antrenori la clubul sportiv pe care îl deţineau. Cel puţin în acte.

Din Berlin, bărbatul îşi alegea vicitmele în funcţie de pozele pe care le primea de la cei trei sportivi. Odată ajunşi în Germania, băieţii erau obligaţi să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi clienţi. Obţinea de pe urma lor între 250 şI 300 de euro. O parte din bani ajugea înapoi la luptătorii de K1 din Craiova.

În total, sportivii ar fi obţinut de pe urma vicitmelor 150.000 de dolari. Ei sunt cercetaţi acum pentru trafic de minori, prostituţie şi proxenetism.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri