Traian Băsescu, audiat la Parchetul Militar

Data publicării:
BASESCU SPALARE BANI flip agerpres 8518797

Actualizare 13:30. Traian Băsescu a plecat de la Parchetul Militar, după mai puțin de jumătate de oră.

„Nu l-am văzut”, a spus Traian Băsescu, întrebat dacă a fost deranjat de mesajul de pe tricoul lui Ioan Ghișe.

Fostul președinte nu a precizat în ce calitate a fost audiat, dar le-a spus jurnaliștilor că a declarat „ce am știut”.


 

Foto: Digi24 

Ioan Ghişe a depus în anul 2012 o plângere penală la Parchetul General împotriva lui Traian Băsescu şi a angajaţilor care l-au scos cu forţa din Palatul Cotroceni, de la recepția dată de Administrația Prezidențială cu ocazia recepţiei de Ziua Naţională a României.

Parchetul General şi-a declinat competenţa şi a trimis plângerea la Parchetul Militar, deoarece angajaţii Serviciului de Protecţie şi Pază sunt cadre militare.

Senatorul liberal a spus atunci că a fost „luat pe sus” şi a fost „scos în stradă”, în afara Palatului Cotroceni, imediat după ce şi-a dus mâna la nodul de la cravată.

Ioan Ghişe, invitat în calitate de senator la recepţie ca şi toţi ceilalţi parlamentari, a purtat pe sub cămaşă un tricou cu un mesaj de protest cu trimitere la faptul că preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit demis în urma referendumului din acel an. El a fost escortat afară de lucrătorii SPP atunci când și-a afișat tricoul, așa cum s-a putut vedea în fotografia exclusivă a Digi24, făcută în acel moment.

„Dacă pe un senator al României, aflat la o recepţie, urmare a unei invitaţii oficiale, care nu a comis nicio faptă contravenţională sau infracţională, Traian Băsescu îl aruncă în stradă, fără temei constituţional sau legal, atunci e uşor de înţeles cât respectă Băsescu pe fiecare român şi drepturile sale de cetăţean”, a mai spus atunci Ioan Ghișe.

În replică, purtătorul de cuvânt de la acea vreme a spus că „a existat un incident, unul dintre invitaţii oficiali încercând să creeze deranj prin modul în care era îmbrăcat şi prin scandări. Serviciile de ordine au considerat de cuviinţă să fie îndepărtat.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri