Tribunalul Bihor: Referendumul privind explorarea gazelor de șist la Băile Felix poate fi organizat

Data publicării:
gaze de sist

Judecătorii Tribunalului Bihor spun că Primăria Sânmartin poate organiza un referendum pentru a stabili dacă localnicii vor sau nu să înceapă explorările hidrocarburilor, dar nu poate interzice explorarea, chiar dacă locuitorii comunei ar fi de acord cu această decizie a Primăriei.

Războiul dintre Primăria Sânmartin şi Prefectura Bihor a început anul trecut, când consilierii locali ai comunei au votat în unanimitate ca să-i intrebe pe localnici dacă sunt sau nu de acord cu explorarea resurselor petroliere. Potrivit planurilor administraţiei locale, referendumul ar fi trebuit să aibă loc în 26 ianuarie. Prefectura Bihor a atacat în instanţă decizia, pe motiv că Primăria nu poate decide soarta terenului care aparţine statului român.

Acum, prefectul aşteaptă motivarea deciziei judecătorilor, dar primarul este hotărât să stabilească o nouă dată pentru consultarea populaţiei şi spune că statul nu poate să nu ţină cont de părerea majorităţii.

Perimetrul Băile Felix, pentru care Guvernul şi-a dat acordul în privința explorării, are o suprafaţă de peste o mie de kilometri pătraţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri