Imagini spectaculoase de la prindere interlopului Sorin Udrea, supranumit Stăpânul Timişoarei, şi a locoteneţilor săi. Procurorii DIICOT şi mascaţii au descins la începutul lunii pe un stadion de lângă Timişoara, chiar în timpul unui meci.

Nu mică le-a fost mirarea fanilor aflaţi în tribune când i-au văzut pe mascaţi invadând terenul de fotbal din Chişoda. Oamenii legii au interupt partida şi i-au pus la pământ pe fotbalişti şi pe cei de pe banca tehnică.

În 5 iunie, procurorii DIICOT, cu sprijinul trupelor speciale ale Jandarmeriei, au declanșat o operațiune în forță la Chișoda unde, chiar pe stadion, i-au capturat pe temutul interlop Sorin Udrea şi pe locotenenţii săi care au fost arestaţi preventiv pentru mai multe infracţiuni.

Grupul este acuzat de şantaj, contrabandă, tâlhărie, tentativă de omor, constituire de grup infracţional organizat, instigare la ultraj şi vătămare corporală gravă.

Printre altele, Udrea este acuzat că negocia blaturi în meciuri din Campionatul intern, divizia secundă.

Interlopul, dar şi ceilalţi trei membrii ai grupării pe care o conducea au primit mandate de arestare pentru 29 de zile.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!