Zi încărcată la ÎCCJ. Elena Udrea, Alina Bica, Sebastian Ghiță, printre cei așteptați îm fața instanței

Data publicării:
elena udrea la digi 2

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiției au, joi, o zi încărcată. Elena Udrea, Alina Bica, Gabriel Sandu, Dorin Cocoş, Gabriel Sandu, Viorel Hrebenciuc, Darius Vâlcov şi Sebastian Ghiţă sunt câţiva dintre cei care vor ajunge în faţa magistraţilor.

elena udrea la digi 2

Elena Udrea este judecată în dosarul Gala ButeFostul ministru al Turismului este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă de fraudare a fondurilor europene.

Dorin Cocoş ajunge în fața instanței pentru dosarul Microsoft, în care a fost condamnat în prima instanță la doi ani de închisoare cu executare. Procurorii vorbesc în dosarul Microsoft de o mită de 60 de milioane de euro şi de un prejudiciu adus statului de 27 de milioane de euro. 

Și Gabriel Sandu a fost condamnat tot în acest dosar la doi ani de închisoare cu executare. Mai mult, judecătorii au decis confiscarea a 2,19 milioane de euro de la Gabriel Sandu. 

De asemenea, și dosarul retrocedărilor de pădure ajunge astăzi pe masa judecătorilor. Viorel Hrebenciuc şi-a recunoscut deja faptele în faţa judecătorilor de la ÎCCJ. Le-a povestit magistraţilor că a acceptat să intervină pe lângă funcţionarii unor instituţii din Bacău pentru ca Paltin Sturdza să intre în posesia a 43.000 de hectare de pădure. În schimb, fostul deputat urma să primească 12.000 de hectare, prin încheierea unui act adiţional pe numele fiului său.

Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, a fost trimis în judecată de procurorii DNA , care îl acuză de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupa de acesta, de primar, senator şi ministru. Când era primar în Slatina, lua comision de 20% din contractele publice, potrivit procurorilor. 

Numele lui Sebastian Ghiță și al Alinei Bica apar în mai multe dosare instrumentate de DNA. 

Alina Bica este implicată în două din cele cinci dosare „ANRP”.

Primul dosar de despăgubiri a intrat în faza de judecată în 2015. Cazul în care a fost arestată fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, a scos la iveală rețeta.

Terenul din centrul scandalului care a trimis-o pe Alina Bica în judecată este situat în Parcul Plumbuita. Vechiul amplasament al Fabricii de cărămidă şi de sobe de teracotă, care aparținea Familiei Sinigallia, nu a putut fi retrocedat în natură, pe motiv ca terenul a devenit parte a domeniului public al statului.

Moștenitorii nu au reușit să răzbată birocrația, așa că i-au vândut drepturile litigioase omului de afaceri Gheorghe Stelian. Bun prieten al lui Dorin Cocoș, i-a cerut acestuia ajutorul. Care l-a obținut, în urma unor discuții cu fostul vicepreședinte al ANRP, Sergiu Diacomatu, așa cum cei doi au recunoscut în fața instanței.

În cel de-al doilea dosar, fosta şefă a DIICOT şi foştii membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt acuzaţi că au prejudiciat statul cu peste 61 de milioane de euro prin supraevaluarea unui teren al omului de afaceri Stelian Gheorghe. De altfel, la audieri, Dorin și Alin Cocoș și-au recunoscut vina. 

De asemenea, Alina Bica mai este implicată într-un al treilea procesFosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este implicat şi omul de afaceri Horia Simu. Acesta i-ar fi dat mită Alinei Bica 17.500 de euro pentru ca un dosar să îi fie soluţionat favorabil de către parchetul antimafia.

În total, patru dosare au fost deschise pe numele lui Sebastian Ghiță de procurorii DNA

Procurorii nu îi impută lui Sebastian Ghiţă doar infracţiuni de corupţie, ci şi de drept comun, cum ar fi şantajul. Televiziunea pe care o controla ar fi difuzat mai multe materiale denigratoare la adresa unei societăţi, iar Sebastian Ghiţă ar fi cerut 500 de mii de euro administratorului pentru a opri seria reportajelor. A şi primit o parte din bani, spun procurorii.

Procurorii spun că una dintre faptele care îl vizează pe Sebastian Ghiţă s-a petrecut în anul 2012 pe raza localităţii Bărcăneşti. Un echipaj de la rutieră l-a tras pe deputat pe dreapta şi i-au cerut documentele pentru o verificare de rutină. Nu mică le-a fost surpriza agenţilor de poliţie când au constatat că Sebastian Ghiţă conducea deşi avea permisul suspendat. Agenţii ar fi vrut să-i facă dosar penal, însă nu au putut. Deputatul l-ar fi sunat pe Viorel Dosaru, iar cazul a fost muşamalizat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri