Condamnat pentru că l-a acoperit pe Adrian Năstase, iar instituţia pe care o conducea a renunţat la despăgubiri în dosarul „Trofeul Calității”

Data publicării:
nastase grajdan

Ancheta în acest dosar a început în vara anului 2012, imediat după ce Balaban Grăjdan, fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o adresă prin care anunţa că instituţia pe care o conduce renunţă la despăgubirile de un milion şase sute de mii de euro în dosarul „Trofeul Calităţii”. Ancheta era în ultima fază de judecată şi îl viza pe fostul premier Adrian Năstase. Balaban Grăjdan a argumentat că s-a simţit vinovat pentru nedreptatea pe care i-a făcut-o în urmă cu câţiva ani lui Adrian Năstase în acest proces, prin furnizarea de documente procurilor DNA.

„Au solicitat în mod expres documentele care au stat la baza a doua adrese ale mele care justificau acțiunea prin care am făcut precizare către ÎCCJ că în cadrul ISC la niciunul dintre compartimente nu a fost înregistrat vreun prejudicu”, a declarat Adrian Balaban Grăjdan, inspector general.

Balaban Grăjdan fusese numit în funcţie cu doar patru zile înainte de a trimite adresa. Procurorii anticorupţie susţin că gestul şefului ISC a fost premeditat. La dosar exista deja un raport de expertiză din care rezulta un prejudiciu de 1,6 milioane de euro adus Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Nu a fost influenţat de către nimeni, el singur a luat această hotărâre, văzând că există o nedreptate, în sensul că toate structurile din ISC au dat un răspuns clar, că nu au niciun prejudiciu”, spune George Moloman, avocatul lui Adrian Balaban Grăjdan.

Anchetatorii susţin că fostul şef ISC s-a preocupat numai de emiterea acestor adrese în perioada scurtă cât s-a aflat la conducerea instituţiei. Mai mult, procurorii au precizat că Balaban Grăjdan a primit un telefon, la cinci dimineaţa, de la fostul premier Adrian Năstase chiar în ziua în care instituţia s-a retras din proces.

A luat o grămadă de măsuri de organizare, a emis o grămadă de ordine. Acesta este unul dintre ele”, spune Nineta Anghelina, avocata lui Adrian Balaban Grăjdan.

Procurorii au făcut şi percheziţii la sediul ISC de unde au ridicat mai multe documente. Imediat după demararea acestei anchete, Balaban Grăjdan a fost demis din funcţie.

Am fost întrebat dacă s-au făcut presiuni asupra mea. Așa cum v-am spus, nu s-au făcut. Am fost martor de la început privind documentele care s-au strâns și s-au depus”, a mai declarat Adrian Balaban Grăjdan, inspector general.

În iulie 2013, Balaban Grăjdan a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru acuzaţia de favorizare a infractorului. Doi ani mai târziu a fost condamnat, în primă instanţă, la trei ani de închisoare cu suspendare. În dosarul „Trofeul Calităţii”, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat defintiv la doi ani de închisoare cu executare. A fost acuzat că a strâns ilegal bani pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru preşedinţie din partea PSD.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri