Viitorul an vine cu două runde de alegeri şi cu multe provocări pentru Guvernul Cioloş. Parlamentarii au făcut exces de iniţiative legislative în care cer să se aloce bani pentru diverse obiective, să se majoreze pensii, ajutoare sociale şi salarii. Măsuri care, dacă vor fi aplicate, vor creşte deficitul bugetar peste limita de 3% convenită cu Uniunea Europeană.

Embed:

De la preluarea frâielor guvernării, premierul Dacian Cioloş a făcut echilibristică financiară pentru a găsi soluţii la moştenerirea lăsată de precedentul executiv. O parte dintre măririle salariale ale guvernării PSD au fost asumate. A urmat o avalanşă de proiecte împovărătoare pentru buget, promovate în special de aleşii PSD.

Majorarea salariilor bugetare, a indemnizaţiilor pentru personalul sanitar, a celor din învăţământ şi din instituţiile subordonate Guvernului şi administraţiei locale au constituit vârful de lance. S-a continuat cu majorările indemnizaţiilor veteranilor de război, a persoanelor persecutate de fostul regim şi a celor cu handicap, apoi creşterea normei de hrană şi echipament pentru militari şi poliţişti.

Ofensivă de măsuri electorale

1.10% majorare a salariilor pentru personalul bugetar

2. Majorare cu 25% a salariilor pentru personalul sanitar

3. Majorare cu 15% a salariilor pentru personalul din învăţământ

4. Majorare cu 12% pentru personalul din instituţiile publice de subordonare locală

5. Majorare cu 25% a indemnizaţiilor persoanelor cu handicap

6. Majorarea indemnizaţiilor veteranilor de război şi ale persoanelor persecutate din motive etnice şi politice

7. Norme crescute de hrană şi echipament pentru militari şi poliţişti

Faptul că astfel de inițiative se adoptă în conjuncturi electorale, preelectorale, le devoalează imediat ca fiind niște măsuri mai puțin sincere și izvorând dintr-o viziune sistematică asupra societății (...) Bugetul trebuie menținut în parametrii în care a fost construit, fără depășirea țintei de deficit”, spune analistul politic Bogdan Lefter.

Ofensiva bonificaţiilor a culminat cu acordarea de pensii de serviciu pentru grefieri, aviatori, diplomaţi, funcţionari publici, parlamentari şi speciale pentru parlamentari şi aleşii locali - cadoul de adio pentru cei care nu se vor regăsi în funcţii după alegerile de anul viitor.

„Pensiile speciale nu sunt o modalitate de a rezolva problema veniturilor pensionarilor”, a ținut să sublinieze premierul Dacian Cioloș.

Iniţiativele electorale sunt departe de a se opri aici. Aleşii PSD propun acum pensii speciale şi pentru profesorii cu vechime de 30 de ani, anularea taxei radio-tv, plus internet gratuit în parcuri şi biserici. Liberalii plusează şi ei, vor mărirea alocaţiei de stat pentru copii la 200 de lei.

„Au fost luate, totodată, foarte multe măsuri de către guvernul precedent şi de Parlament, care vor duce deficitul pe anul viitor mai sus. (...) să fim foarte atenţi acum cu gestiunea bugetului, ca să nu destabilizăm pe termen lung ţara şi economia", a avertizat, recent, Dacian Cioloş.

Guvernul Cioloș va fi un guvern care va avansa prudent, rațional (...). Partidele, politicienii, în genere, nu vor recunoaște că vor acționa electoralist, dar vor continua să încerce”, spune analistul Ioan Bogdan Lefter.

În lipsa unei majorităţi în Parlament, guvernul tehnocrat va fi nevoit să jongleze grijuliu cu toate aceste iniţiative. Analiştii spun că orice încercare a Guvernului de a respinge vreo propunere de bonificaţie financiară se va transforma în muniţie pentru partide în campaniile electorale ale anului 2016.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!