Adrian Năstase: Parlamentul pare un lux inutil. Nu avea dreptate Monica Macovei?

Data publicării:
ADRIAN NASTASE LANSARE CARTE 2015 AGERPRES
Foto: Agerpres

Scandalurile de la ședințele Parlamentului și de la depunerile de coroane, obișnuite la sfârșit de an - între reprezentanții revoluționarilor și cei ai contra-revoluționarilor -, au fost înlocuite de disputele referitoare la pensii speciale, unde reprezentanții PNL părăsesc sala, dar cu grija ca legile să fie votate. Oricum, privesc, din ce în ce mai îngrijorat ('concerned' ar fi termenul diplomatic) la activitatea Parlamentului”, a scris fostul premier pe blogul său.

Președintele Constantinescu avea dreptate când spunea recent: riscăm să câștigam lupta cu corupția (deși, după părerea mea, ultimii ani au arătat altceva) și să pierdem lupta cu democrația. Parlamentul pare, la acest moment, un lux inutil. Mai mult, el funcționează aproape exclusiv, la temele importante, pe vot imperativ, comandat de șefii partidelor. Evident această funcționare este în afara Constituției”, adaugă Adrian Năstase.

Ce rost mai are, spre exemplu, activitatea Comisiei juridice, care se preface că se pronunță în legătură cu rostul unor măsuri preventive, din moment ce, înainte de examinare, șefii de partid, fără să știe despre ce e vorba în dosare, stabilesc sensul votului? Nu are dreptate Monica Macovei când cere să fie simplificat regulamentul celor două Camere? Votul ar trebui să elimine examinarea în comisie și să se meargă direct în plen, iar acolo să voteze doar șefii grupurilor parlamentare, în funcție de ponderea acestora”, a mai scris el pe blogul său.

El a evocat, în context, o mențiune din cartea "Viața lui Corneliu Coposu" (Tudor Călin Zarojanu), în care se arată că, la 19 iulie 1947, Adunarea Deputaților a ridicat imunitatea parlamentară tuturor membrilor PNȚ.

„Nu vreau să sugerez că astfel de lucruri se pot repeta, dar prevederea din Constituție ar trebui să fie o pavăză pentru toate anotimpurile... Noul ministru al justiției a declarat — în ciuda raportului Avocatului Poporului — că nu va avea timp în anul următor să se ocupe de legea acordării amnistiei sau a grațierii colective. Nu am remarcat niciun reprezentant al Parlamentului care să explice că adoptarea unei astfel de legi este de competența constituțională a Parlamentului și că o asemenea lege organică poate fi adoptată și pe baza unei inițiative (raționale) promovată de parlamentari (art. 73, paragr. 3, lit. i din Constituție). Mi s-a părut interesantă și amendarea legii vânătorii prin exprimarea grijii, în acest text, pentru soarta pășunilor (eventual pentru supra-însămânțarea lor). Nici chestiunea cu câinii (ciobănești sau ne-ciobănești) nu a fost prea explicată. Câinii, indiferent de numărul lor la stână, nu au fost întrebați ce fac ei, cum procedează atunci când ciobanii nu le dau de mâncare. Un lucru bun totuși - gardul de la Parlament a rezistat și la încercarea asta”, a comentat Adrian Năstase.

Despre vânătoarea de la Balc: În această perioadă se taie cu deosebită cruzime zeci de mii de porci

Fostul premier a comentat și recenta vânătoare de mistreți de la Balc.

„Pentru că a avut loc o nouă vânătoare la Balc, mai mulți jurnaliști și-au adus aminte de faptele mele de arme din 2005 (chiar dacă exagerează numărul mistreților pe care i-am vânat). În condițiile în care în această perioadă a anului se taie cu deosebită cruzime zeci de mii de porci (oare ce o fi în sufletul Brigittei Bardot?), m-am gândit că Asociația iubitorilor de mistreți să construiască, cu bani europeni, un abator pentru aceste animale care sunt niște vizitatori pașnici pe ogoarele patriei, fiind deosebit de iubite de agricultori. Deocamdată, nu există în România europeană și nici în Europa europeană o astfel de instalație. Mistreții pot fi însă rugați să-și lase colții afară, la intrarea în abator. Mă enervează că nu ninge. Și din solidaritate cu televiziunile de știri. Ar fi trebuit să avem deja scandaluri cu în-zăpeziri, des-zăpeziri, contracte ale primăriilor, comitete inter-ministeriale, acțiuni ale militarilor, etc. Așa, doar aglomerația de pe drumurile naționale. Se încheie un an în care tinerii 'frumoși și liberi' au schimbat guvernul și apoi și-au văzut de treburile lor”, a conchis Adrian Năstase.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri