Cristian Bușoi: PNL - pe locul II în intenția de vot a românilor la nivel național și în Capitală

Data publicării:
cristian_busoi

Partidul Național Liberal se situează la un procent de 29% în intenția de vot a electoratului din București, pe locul al doilea după Partidul Social Democrat, care este cotat cu 43%, potrivit unui sondaj de opinie realizat de CURS, în perioada 11 - 19 august, la comanda PNL, a anunțat marți, într-o conferință de presă, Cristian Bușoi, șeful liberalilor bucureșteni, la finalul comisiei politice a partidului, potrivit Agerpres.

cristian_busoi

Președintele organizației PNL București a precizat că pe locul al III-lea în sondaj se situează USR cu 10% în preferința de vot a electoratului, urmat de ALDE — 7% și PMP — 5%.

"În această reuniune a fost prezentat sondajul pe București și a fost prezentat și rezultatul sondajului național, cel puțin la intenția de vot. Sondajul pe București a fost desfășurat între 11 și 19 august de Institutul CURS în București pe 800 de respondenți cu o marjă de eroare de sub 3%. Au rezultat câteva concluzii interesante de care vom ține cont în strategia noastră politică din această toamnă. (...) O să vă dau doar scorurile politice și câteva tendințe, restul datelor sunt chestiuni care țin de strategia noastră internă. (...) În ceea ce privește scorurile partidelor, în București sondajul a relevat următoarele rezultate: PSD — 43%, PNL — 29%, USR — 10%", a declarat Bușoi.

Într-un al doilea sondaj de opinie realizat la nivel național pentru liberali de Novel Research tot în perioada 11 — 19 august, PNL se situează pe locul II cu 31% în intenția de vot a românilor, după PSD care înregistrează 37%, pe locul III regăsindu-se USR cu 4%, a mai spus președintele PNL București.

Bușoi a adăugat că acest al doilea sondaj a vizat și "toți actorii politici, președinți de partide, premier, președinte, liderii naționali care apar în toate sondajele de opinie".

Întrebat cum stau în sondaj premierul și miniștrii tehnocrați, liderul PNL a spus că nu va prezenta procentele în privința acestora având în vedere că ar fi nevoie de un acord în acest sens al persoanelor în cauză.

"Tot ce vă pot spune (...) este că există o discrepanță foarte mare între premierul Cioloș și restul echipei guvernamentale. În timp ce premierul Cioloș se situează la cifre foarte bune, nu dau cifre, restul miniștrilor nu sunt nici foarte cunoscuți și nu au reușit încă să-și construiască un nivel de încredere comparabil măcar cu al premierului Cioloș sau cu al liderilor partidelor politice. E o realitate pe care o intuiam, dar care se confirmă cel puțin în București din acest sondaj de opinie", a declarat Bușoi.

Potrivit acestuia, organizația liberală de București rămâne deschisă în cazul unei decizii a premierului și a unora dintre miniștrii săi de a se alătura PNL.

Întrebat despre scorul înregistrat de președintele Klaus Iohannis, Bușoi a spus: "Între liderii dreptei sau între liderii care au fost apropiați de PNL sau sunt în continuare în PNL — președintele nu mai este pentru că îi interzice Constituția — președintele Klaus Iohannis este, de departe, cel mai bine cotat om politic. (...) În mod clar, președintele, cel puțin în București, este nu doar peste orice al PNL, detașat, dar este mult peste scorul PNL".

Președintele PNL București a spus că sondajul a vizat, totodată, și câteva teme considerate relevante pentru PNL.

"Este pentru prima dată când Sănătatea a devenit prioritatea numărul unu a bucureștenilor în raport cu așteptările de la Guvern. (...) Astăzi sistemul de sănătate este principala preocupare — 21%, economia — 17%, corupția — 16%, nivelul pensiilor — 10%", a precizat Bușoi.

Potrivit acestuia, o altă temă importantă pentru PNL supusă sondajului realizat la nivelul Capitalei este aceea "a dublării salariilor medicilor în următorii doi ani".

"40% sunt foarte de acord cu această măsură, 36% — de acord, deci 76% sunt favorabili, în timp ce doar 12% sunt parțial în dezacord și 6% foarte în dezacord. Ceea ce înseamnă că bucureștenii au înțeles că pentru a opri migrația medicilor e nevoie să-i răsplătim într-un mod decent. Pe de altă parte, putem opri plățile informale, corupția și dezinteresul, chiar și anumite lucruri legate de malpraxis, doar în momentul în care medicii și cei din sistemul de sănătate — asistente, infirmiere și alt personal medical — vor fi plătiți corespunzător muncii lor", a spus Bușoi.

El a subliniat că prin prezentarea acestor rezultate din sondajele interne PNL manifestă transparență spre deosebire de alte partide.

"Vorbim de două sondaje pe care și le asumă două institute reputate care au avut de-a lungul timpului estimări foarte apropiate de rezultatele reale. În al doilea rând, aceste cifre contrazic toate așa-zisele analize în care arătau că, după pierderea alegerilor locale, la PNL s-a realizat un recul, PNL se zbate la scoruri începând cu o cifră sau la scoruri cu puțin peste 10%. Sunt doar intoxicări de presă și, evident, rezultatul alegerilor parlamentare va demonstra acest lucru", a mai declarat Bușoi.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri