Cristian Pîrvulescu: Politicienii sunt incapabili să iasă din discursul bazat pe sondaje și frică

Data publicării:
p

Daesh n-a construit un stat, Daesh a construit teroare pe teritoriile pe care le controlează”, a spus Cristian Pîrvulescu argumentând de ce nu i-ar spune grupării Stat Islamic așa.

Politologul a amintit că țările occidentale au construit coaliții și în Afganistan în 2001, în Irak în 2003, iar de această dată în Siria. „În favoarea cui? Pentru că în defavoarea cui înțelegem, în defavoarea Daesh”, a a completat el.

Dar în favoarea cui, a lui Bash Al-Assad? Până la urmă, problema cea mai mare a Siriei, ce a făcut să ajungă în această situație dramatică, este acest personaj pe care Rusia îl apără, personaj care este vinovat de sute de mii de victime civile, care nu va fi niciodată acceptat de sunniți și probabil nici de șiiți. Aparține minorității alawite, o sectă șiită radicală, care înseamnă cam 13% din populația siriană”, a menționat politologul.

Cum putem să rezolvăm problema dacă nu vom permite șiiților, sunniților, creștinilor și celorlalți să participe la o înțelegere comună? De aceea n-am avut în Tunisia probleme, pentru că Ben Ali a plecat, de aceea lucrurile n-au continuat dramatic în Egipt, pentru că Hosni Mubarak a fost răsturnat. Ambiția Rusiei de a-l păstra pe Assad este cea mai simplă explicație”, a mai spus Cristian Pîrvulescu.

De asemenea, politologul a spus că politicienii francezi au apelat la deschiderea față de Rusia pentru că soluția ar fi fost una militară. „Nu văd de ce ar fi o soluție militară și în Siria. Condițiile din Irak se regăsesc întrutotul în Siria, mai puțin dispariția dictatorului”, a continuat el.

Se poate ca această frică să paralizeze oameni care trebuie să fie raționali și să ia deciziile dincolo de orice sentiment? Ceea ce cerem unui om de stat este să ia decizii dincolo de orice sentiment. Putin pare să poate s-o facă, calculează rațional toți pașii pe care îi face. Am ajuns în situația în care să nu ne mai putem calcula pașii? Sau frica de opinia publică să fie atât de mare datorită manipulabililor din presă, încât acești oameni politici să nu mai aibă curajul unui dialog rațional cu propriile lor societăți? Hollande a preferat din primul moment să devină un luptător împotriva terorismului pentru a câștiga în sondaje. Și a câștigat 7 procente”, a adăugat Cristian Pîrvulescu.

Dacă politica se face după sondajele de opinie publică atunci niciodată n-o să avem o politică normală”, a mai spus politologul, adăugând că terorismul nu va schimba politica europeană în privința refugiaților. „Ne plângem de un milion la o populație de 550 de milioane de locuitori? Canada are 40 de milioane de locuitori, sigur, este o imigrație aleasă, geografia o ajută. Haideți să încercăm să închidem granițele, să le controlăm mai bine, să creăm coridoare pe care imigranții refugiații să vină și în felul acesta vom avea și noi imigrație controlată. Avem soluții, problema noastră sunt politicenii de la nivel național, care sunt incapabili să iasă din discursul suveranist bazat pe sondaje și pe frică”, a subliniat Cristian Pîrvulescu.  

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri