După discuțiile dintre premierul Dacian Cioloș și președintele Francois Hollande, oficialii au concluzionat că România ar putea intra în spațiul Schengen doar cu spațiul aerian, într-o primă etapă. Francois Hollande a dat însă de înțeles că ţara noastră trebuie să rezolve urgent procesul de integrare a romilor, o condiţie esențială pentru primirea în spaţiul de liberă circulaţie.

Embed:

Francois Hollande a declarat, la conferința de presă susținută alături de premierul român, că trebuie rediscutate și îmbunătățite anumite reguli ale spațiului Schengen.

Şi, mai ales, noi susţinem Comisia Europeană în demersul de instalare a unui corp de pază a frontierelor europene care să ne permită să reglementăm cât mai omeneşte posibil situaţia refugiaţilor care vin, fără a fi supuşi unor mişcări de populaţii care, aşa cum ştim, creează situaţii extrem de dureroase. De asemenea, am dorit să amintim că vrem să asigurăm viitorul spațiului Schengen. Dislocarea Schengen ar avea consecinţe extrem de grave pentru Uniunea Europeană. Trebuie să îmbunătăţim spaţiul Schengen, să rediscutăm un număr de reguli, aplicarea lor, dar trebuie să păzim spaţiul Schengen şi libera circulaţie din interiorul lui”, a declarat președintele francez.

Prim-ministrul Dacian Cioloș a subliniat că România susține consolidarea spațiului Schengen și a atras atenția că țara noastră are una dintre cele mai mari frontiere ale UE în responsabilitate.

Am discutat totodata de cooperarea noastră și conlucrarea la nivel european pe dosarele principale pe care le avem pe agendă. Am evocat chestiunea migrației și am confirmat faptul că România sprijină proiectele de consolidare a controlului la frontieră. România însăși are una din cele mai mari frontiere ale UE în responsabilitate. Am confirmat că intenționăm în continuare să ne facem treaba din acest punct de vedere, și că sperăm că aceste contribuții pe care România o are la controlul frontierelor să fie recunoscută alături de criteriile care au fost deja îndeplinite de România pentru a adera la Schengen, cel puțin într-o primă etapă cu deschiderea comunicațiilor aeriene, a aeroporturilor, sigur confirmând că suntem interesați să aderăm la un spațiu Schengen care să fie solid, consolidat și credibil”, a subliniat Dacian Cioloș.

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!