Premierul Dacian Cioloș a spus că nu se deplasează prin București cu echipaje de poliție pentru a ajunge la destinație mai repede, chiar dacă are însoțitori de la SPP, pentru că nu vrea să „zăpăcească lumea de cap”. El a adăugat că este vorba despre o chestie „de bun simț”.

Embed:

„Sunt niște reguli minime pe care SPP, conform legii, trebuie să le asigure, dar nu am folosit poliție și n-o să folosesc niciodată. Prefer să mă trezesc cu 10-15 minute mai devreme ca să ajung la birou la timp decât să zăpăcesc lumea de cap în București sau în altă parte”, a spus Dacian Cioloș.

„E o chestie de bun simț, dincolo de reguli de protecție. Trebuie, într-o societate modernă, unde, indiferent că unu-i prim-ministru și altul e muncitor, trebuie să ne simțim la fel, cetățeni, și să ne asumăm mai întâi rolul de cetățean, înainte de a pune în față funcția pe care o avem, care e vremelnică și e trecătoare”, a adăugat el.

Conform legii, președintele țării, prim-ministrul și șefii celor două camere ale Parlamentului beneficiază de coloana oficială. Ceilalți miniștri pot solicita acest lucru doar în cazuri speciale.

Declarația lui Dacian Cioloș vine după ce DNA a anunțat că îl anchetează pentru abuz în serviciu pe senatorul Gabriel Oprea, care ar fi folosit ilegal coloană oficială în perioada în care era ministru de Interne. Mai mult, acesta i-ar fi asigurat coloană oficială și procurorului general Tiberiu Nițu.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!