Gabriel Oprea a rămas fără imunitatea parlamentară

Data publicării:
gabriel oprea facebook mai

Înainte de vot, fostul ministru şi-a suţinut nevionovăţia în faţa colegilor, insistând că nu a beneficiat de privilegii ilegale de pe urma funcţiei.

„Nu am cerut și nu am avut nimic în plus față de alți miniștri de Interne. Nu am abuzat de funcția ce mi-a fost încredințată. Cer să votați pozitiv cererea privind încuviințarea urmăririi penale”, a spus Gabrie Oprea de la tribuna Senatului.

Ca să dea exemplu, Gabriel Oprea a şi votat pentru ca Senatul să dea aviz urmăririi sale penale.

Au fost însă şi senatori care au avut argumente pentru ca cererea DNA să nu fie votată.

Sunt situații de urgență în care trebuie să fie acolo, calamități, accidente. Activitatea de ministru nu se rezumă la un program 8-16 și știți că dânsul nu a avut o zi de concediu, da?”, a spus Florina Jipa, senator UNPR.

Aș fi vrut să nu văd că DNA alocă doi procurori ca să numere deplasările ministrului de Interne. Aș fi vrut să văd dosarele mari de corupție”, a spus Şerban Nicolae, senator PSD.

Senatorul Cristiana Anghel şi-a criticat colegii care votează cererile DNA de frica criticilor din Mecanismul de Cooperare şi Verificare - MCV.

„Cine e MCV? Ştie cineva din această sală cine e, ca persoană fizică, cu nume și prenume, acest MCV? Ce vrea MCV? Să fim o masă amorfă, nişte amoebe. Asta vrea”, a spus ea.

Senatorul Ioan Iovescu a cerut ca votul să se desfăşoare în cabine de vot şi nu în faţa camerelor de luat vederi.

„Vreau să fac un protest. Eu începând de azi nu mai votez când se votează cu bile. Nu mai pun mâna pe aceste bile”, a spus el.

Crerea sa a fost însă respinsă. Gabriel Oprea a părăsit sala de plen înainte ca senatorii să ia o decizie în cazul cererii sale.

DNA îl acuză pe Gabriel Oprea de abuz în serviciu, după ce a folosit escorta poliţiei rutiere de peste 1600 de ori în 10 luni, mai mult decât preşedintele şi fostul premier Victor Ponta.

În 20 octombrie, un poliţist care îi deschidea calea fostului ministru şi-a pierdut viaţa. Ancheta începută după decesul lui Bogdan Gigină a scos la iveală că deplasarea ministrului era asigurată, în acea seară, de 27 de angajaţi ai Internelor.


©FOTO:inquamphotos.com / Octav Ganea

ACTUALIZARE 11:50 Anunț oficial: 102 voturi pentru, 30 împotrivă, un vot anulat.

ACTUALIZARE 11:40 Vot în favoarea ridicării imunității parlamentare a lui Gabriel Oprea în plenul Senatului. Potrivit surselor Digi24, 102 senatori au votat pentru ridicarea imunității, iar 31 s-au împotrivit încuviințării solicitării DNA. Însuși Gabriel Oprea a votat în favoarea cererii procurorilor anticorupție.

ACTUALIZARE 11:30 Senatorul Gabriel Oprea a votat deja și a părăsit plenul.

ACTUALIZARE 10:25  „În legătură cu poziția mea față de solicitarea DNA, vreau să vă spun că cer să votați pozitiv cererea privind încuviințarea urmăririi penale. E datoria procurorilor să verifice orice suspiciune și obligația instituțiilor să facă lumină unde există semne de întrebare. E în interesul meu, până la urmă, ca adevărul să iasă la lumină în cel mai scurt timp”, a spus Gabriel Oprea în fața senatorilor, înainte de a se trece la vot.


Votul de azi nu este de natură să creeze surprize, din moment ce însuși fostul vicepremier dorește să rămân fără imunitate:

„Am trimis o scrisoare Senatului prin care am cerut ridicarea imunității parlamentare, pentru că așa mi s-a părut corect. Este o plângere, ca în orice caz al unui cetățean al României, procurorii trebuie să o soluționeze, eu știu că mi-am făcut datoria, știu că n-am cerut nimic în plus față de ceilalți miniștri de interne, mă consider nevinovat și abia aștept să merg în fața procurorilor ca să rezolv această problemă”, a declarat, miercuri dimineața, Gabriel Oprea.

Ca o consecință a evenimentelor la zi, UNPR a cerut PSD să amâne un protocol de colaborare în alegeri pe care urmau să-l semneze chiar miercuri.

„Suntem oameni, cu toții suntem oameni. E o zi mai specială pentru mine astăzi. Discutăm politică de mâine încolo”, le-a spus senatorul jurnaliștilor care au vrut să știe de ce s-a amânat semnarea protocolului UNPR cu PSD. „Întotdeauna ne-am înțeles între PSD și UNPR ca între oameni serioși”, a completat Gabriel Oprea.

La rândul său, liderul PSD, Liviu Dragnea, a reconfirmat că PSD nu se va opune ridicării imunității lui Gabriel Oprea.


Dacă, iniţial, fostul ministru de interne le-a cerut colegilor din Senat să aprobe solicitarea, pentru ca justiția să-și urmeze cursul, în fața Comisiei juridice, s-a răzgândit. Gabriel Oprea le-a cerut senatorilor să retrimită dosarul la procurorii anticorupție, pentru că nu ei ar trebui să îi instrumenteze cazul, ci procurorii militari. Solicitarea a fost însă respinsă.

Însoţit de senatoarea UNPR Florentina Jipa, Gabriel Oprea s-a prezentat în faţa Comisiei juridice, unde şi-a susţinut nevinovăţia.

„Aţi adus şi mirul?” au întrebat-o jurnaliștii pe senatoarea care a devenit celebră pentru „miruirea” lui Dan Șova înainte de un vot pentru ridicarea imunității.

Înțeleg jocurile de putere. Nu mi-e frică de nimeni și de nimic, atâta timp cât știu că sunt nevinovat. Cine nu muncește (sic!) poate mai și greșește!”, a declarat Gabriel Oprea.

După ce săptămâna trecută Gabriel Oprea cerea Senatului să-i ridice imunitatea ca ancheta să-şi poată urma cursul, fostul ministru s-a răzgândit. Le-a cerut senatorilor jurişti să retrimită dosarul la DNA. Gabriel Oprea contestă procedurile procurorilor. Potrivit jurnaliştilor de la Gândul, în scrisoarea trimisă Comisiei, fostul ministru spune că anchetarea sa „ar fi mai bine" să se facă de procurorii Parchetului General.

„Deşi aşa cum am arătat nu mă simt vinovat cu nimic,(...), socotesc că ar fi mai bine să se ceară Parchetului General să se cercetează faptele şi de cei competenţi în cadrul urmăririi penale, pentru că am convingerea că ceilalţi procurori şi chiar instanţele în mod imparţial şi competent vor ajunge la aceeaşi concluzie, respectiv a nevinovăţiei mele şi a Procurorului General.", se arată în scrisoarea lui Gabriel Oprea.

Această solicitare s-a discutat și dezbătut în Comisia juridică. În procedura comisiei nu este prevăzut așa ceva, nu avem astfel de solicitări. Acolo a fost făcută o plângere. Scrisoarea procurorului nouă ne-a sosit pe canalele legale și normale, uzuale, aș spune, așadar nu e de competența noastră să verificăm semnatura de pe documente”, a precizat Cătălin Boboc, președintele Comisiei juridice din Senat.

O scrisoare asemănătoare a fost trimisă şi Laurei Codruţa Kovesi. În documentul trimis la DNA, Gabriel Oprea contestă inclusiv competenţa procurorilor civili care au început ancheta. Fostul ministru consideră că ar trebui anchetat de procurorii militari, scrie Gândul. Raportul comisiei juridice este consultativ, iar votul final în cazul lui Gabriel Oprea se va da azi în plenul Camerei Superioare a Parlamentului. Este nevoie ca jumătate plus unu dintre senatorii prezenţi la şedinţă să voteze pentru cererea DNA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri