Gabriel Oprea depune jurământul de două ori în aceeași zi

Data publicării:
oprea ponta resize -Mediafax Foto-Razvan Chirita 1

FOTO: MEDIAFAX

Informația a fost confirmată de juristul de la Cotroceni, în plină conferință de presă în care președintele Traian Băsescu a fost întrebat dacă un ministru va depune de două ori jurământul. După ce și-a întrebat juristul, iar acesta a confirmat, Traian Băsescu a comentat râzând: „asta-i viața!” și a spus că acest fapt arată o dată în plus „gradul ridicat de inedit” ce caracterizează această remaniere generată de ieșirea PNL-ului de la guvernare.

Președintele a explicat, la solicitarea reporterului Digi24, că s-a ajuns la această situație pentru că a ajuns la acord cu premierul pe tema noului guvern într-o a doua rundă de discuții, care a avut loc după ce Gabriel Oprea a depusese deja jurământul de ministru de Interne.

Context

România era amenințată de un blocaj instituțional, pentru că președintele declarase că refuză să semneze învestirea Guvernului Ponta III care fusese votat, ieri, de Parlament.

Președintele Traian Băsescu a anunțat însă miercuri că a validat noul guvern ce ieri a trecut de votul Parlamentului, în urma unui acord la care a ajuns cu premierul Victor Ponta. În noul guvern, Gabriel Oprea este ministru al Administrației și Internelor.

Pe de altă parte, miercuri dimineață Gabriel Oprea a depus deja jurământul pentru acest post, din cauza faptului că era interimar la Interne, iar interimatul expira peste câteva zile. Aseară, președintele și premierul au ajuns la un compromis punctual pe această temă, pentru a se evita situația ca, odată cu expirarea interimatului, MAI să rămână fără ministru. Pentru aceasta, Gabriel Oprea și-a dat demisia, miercuri, din postul de vicepremier și a fost numit ministru de Interne. 

Vicepremierul Gabriel Oprea asigura interimatul la Interne de la demisia lui Radu Stroe, ca urmare a accidentului din Apuseni din ianuarie.

După ce Gabriel Oprea a depus, miercuri, jurământul ca ministru de Interne, președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta au avut o nouă discuție despre învestirea noului guvern și au ajuns la un acord - premierul își va asuma răspunderea pentru un nou program de guvernare, așa cum cerea președintele, iar șeful statului semnează decretele de învestire a miniștrilor din guvernul Ponta III.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri