Gabriela Firea: Nu voi candida pentru șefia PSD

Data publicării:
160605 gabriela firea 004 INQ Octav Ganea

 Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Gabriela Firea a subliniat că nu se va înscrie în cursa pentru funcția de președinte al PSD. Ea a precizat că vrea să își ducă la capăt mandatul de primar general al Capitalei.

„Vreau să spulber aceste insinuări (că vrea să îi ia locul lui Liviu Dragnea la președinția PSD — n.r.) și să vă spun cu toată fermitatea, noi avem un președinte al partidului ales prin congres statutar, nu avem alegeri și nu avem de ce să organizăm acum un congres.

În ce mă privește și dacă peste câțiva ani la momentul statutar se vor organiza alegeri în PSD, nu mă voi înscrie în această cursă pentru că sunt un om extrem de responsabil. Eu dacă am început un proiect vreau să îl duc la capăt. Eu am venit din partea alianței PSD-UNPR într-o competiție foarte grea și foarte riscantă și dacă am câștigat, datorită lui Dumnezeu, datorită colegilor mei care m-au propus, m-au susținut și în mod special și principal al bucureștenilor care au investit încredere în mine, eu rămân la Capitală să rezolv toate problemele care trenează de ani de zile", a spus Gabriela Firea.

Gabriela Firea a adăugat că în funcția de primar general al Capitalei va avea treabă de dimineață până seara și nu vrea să mai „devieze" nici către alte funcții politice, nici către alte preocupări.

La rândul său, liderul social-democraților a spus că nu se teme că Gabriela Firea îi va lua locul. Liviu Dragnea, a precizat că a fost sfătuit să nu numească pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei pentru că nu ar fi avut șanse.

„Am fost și sfătuit în ce privește Primăria Capitalei în perioada de dinainte de a anunța oficial decizia mea de a o numi pe doamna Firea, că nu e bine să o pun pe Gabi Firea, mulți oameni de bine mi-au spus asta și din interior și din exterior, cu tot felul de argumente de genul că nu are cum să câștige o femeie la București, Gabi Fierea nu poate fi bună ca primar, nu poate convinge cetățenii, dacă ajunge primar o să îmi ia locul, o să devină un centru de putere în partid.

Mi-am dat seama că poate de-a lungul istoriei nu s-a dorit cu tărie în interiorul partidului nostru, de către conducerea partidului, ca PSD să aibă primarul general. Mie nu mi-e teamă de asta, am vrut să adun în jurul meu oameni buni, puternici. Nu există așa ceva, că Gabi Firea o să îmi ia locul. Avem un partid unit, sănătos și este foarte pregătit pentru alegerile parlamentare", a încheiat Liviu Dragnea.

Citiți și:
Rezultate parţiale BEC pentru primării: PSD - 37,47%, PNL - 32,98%, ALDE - 5,56%
Partidul lui Nicușor Dan cere renumărarea voturilor în mai multe secții din Sectorul 1

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri