Guvernul îşi face bilanţul după Paşte

Data publicării:
ciolos

„Să profitați de această scurtă pauză, așa cum v-am mai spus, și pentru a trage o linie și a face o analiză a modului în care au decurs lucrurile de la instalarea Guvernului și până acum. A fost perioada în care v-am rugat să vă concentrați pe pregătirea proiectelor pe care ni le-am asumat în acest mandat și, după ce ne întoarcem din vacanța de Paște, am dori să avem o discuție în care să ne concentrăm atenția pe următoarea etapă pe care ne-o asumăm, și anume aceea a livrării de rezultate concentrate pe proiectele pe care le-am lansat. Nu vreau să rămânem la stadiul de proiecte lansate și să lăsăm impresia că doar lansăm idei fără să avem capacitatea de a livra rezultate", le-a transmis Cioloș membrilor Cabinetului.

Premierul a insistat asupra faptului că actualul Guvern trebuie să lase în urma sa „reforme nu doar începute, dar care să dea și rezultate”, relatează Agerpres.

„Mă gândesc aici în primul rând la proiectul de reformă a administrației, unde ceea ce vom face în lunile următoare trebuie să demonstreze un impact direct asupra cetățenilor, asupra beneficiarilor acțiunii, activităților administrației publice, mă gândesc la proiectele de infrastructură, mă gândesc la domeniul sănătății, educației și o să trecem în revistă și celelalte domenii, dar aici sunt câteva priorități pe care ni le-am asumat în aceste domenii și aș vrea să începem să vorbim și de rezultatele pe care le obținem”, a adăugat Cioloș.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri