Klaus Iohannis a eliberat din funcție patru nume grele din Poliție 

Data publicării:
klaus iohannis - fb ki 1

Foto: Facebook 

Chestorii de poliție eliberați din funcție de președintele Klaus Iohannis au ocupat de-a lungul timpului funcții de conducere în Poliție și în MAI. 

 „Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marţi, 15 martie a.c., următoarele decrete: Decret privind încetarea raporturilor de serviciu ale domnului chestor-șef de poliție Vlădulescu Aurel cu Ministerul Afacerilor Interne;

Decret privind încetarea raporturilor de serviciu ale domnului chestor principal de poliție Arion-Țigănașu Jănică cu Ministerul Afacerilor Interne;

Decret privind încetarea raporturilor de serviciu ale domnului chestor de poliție Radu Genu-Eduard cu Ministerul Afacerilor Interne;

Decret privind încetarea raporturilor de serviciu ale domnului chestor de poliție Dosaru Viorel cu Ministerul Afacerilor Interne”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Viorel Dosaru a fost eliberat și din funcția de subsecretar de stat în MAI la începutul acestei luni printr-o decizie a premierului. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial. Numele acestuia apare într-un dosar anchetat de DNA Ploiești, în care sunt vehiculate numele unor procurori și șefi ai poliției din oraș.

Procurorii anticorupție spun că Viorel Dosaru, la acea vreme, șeful Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, i-ar fi furnizat informații fostului angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu, Răzvan Alexe, în schimbul unor importante sume de bani. 

Chestorii de poliție Jănică Arion-Țigănașu și Radu Genu-Eduard au ocupat funcții de conducere la Direcția Generală Anticorupție (DGA). Din noiembrie 2010 până în decembrie 2013 Jănică Arion-Țigănașu a fost directorul general al DGA. În decembrie 2013 a fost schimbat din funcție, pentru a reveni la conducerea DGA în februarie 2014.

De asemenea, chestorul de poliție Radu Genu-Eduard a ocupat funcția de directorul adjunct al DGA din anul 2006.

Chestorul principal Aurel Vlădulescu a fost între 2008 și 2009 șeful IPJ Dâmbovița. Din 2016 a ocupat funcția de director al Direcției Audit Public Intern din MAI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri