Președintele PSD s-a arătat nemulțumit de înlocuirea șefului Romsilva, Adam Crăciunescu. E o schimbare care nu era necesară, a spus Liviu Dragnea, într-o conferință la Piatra Neamț.

Embed:

 

„Nu pot spune că suntem foarte mulțumiți de activitatea Guvernului. O să ne mai uităm în perioada următoare cu foarte mare atenție la activitatea fiecărui ministru, pentru că sunt, din păcate, situații în care ne-am fi așteptat să se întâmple lucruri pentru dezvoltarea sectorului respectiv. Totuși, sunt două luni de zile de când a fost instalat Guvernul și în afară de câteva schimbări pe care noi nu le consideram necesare, de exemplu schimbarea de la Romsilva. Am înțeles că se vrea să se pună șef la păduri omul domnului Flutur. Nu știu dacă asa era strategia națională. Ne-am fi așteptat ca la Mediu să fie două preocupări, proiectele importante și acțiunile împotriva defrișărilor ilegale. Am înțeles că principala preocupare a fost cum să-l dea jos pe domnul Crăciunescu. Nu ne-a picat bine acest lucru, nu e vorba de domnul Crăciunescu, nu vedem de ce trebuie să ajungă neapărat cineva de la domnul Flutur”, a declarat Liviu Dragnea.

Președintele PSD a mai spus că nu va iniția moțiuni de cenzură împotriva miniștrilor din Guvernul Cioloș la începutul sesiunii parlamentare.

Citiți și

La o zi după revocarea din CA al Romsilva, Adam Crăciunescu spune că demisionează. Pe 21 martie

Biziday | Lemnul, prea scump pentru mobilă

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!