Ludovic Orban: Nu l-am recunoscut pe Tăriceanu, foarte ciudată reacția lui. Nu are calitatea de a negocia în numele PNL

Data publicării:
ludovic orban digi24 1

„Domnul Tăriceanu nu are calitatea de a negocia în numele PNL”, a punctat Ludovic Orban.

„Nu l-am recunoscut pe domnul Tăriceanu”, a comentat Ludovic Orban, reamintind că fostul premier este membru vechi al partidului liberal, în care a deținut toate funcțiile, inclusiv cea de președinte. Orban spune că nu crede că un liberal vechi precum Tăriceanu s-ar simți confortabil cu un guvern care promovează măsuri antiliberale.

„Foarte ciudată reacția lui, nu o înțeleg”, a adăugat Ludovic Orban, cunoscut pentru pozițiile critice pe care le-a avut de-a lungul vremii față de guvernarea alături de PSD. „Este un mesaj care îl poate pune într-o postură care nu-i este caracteristică”, a spus Orban, făcând o analogie cu atitudinea politică a lui Gabriel Oprea, care „sparge partide” numai ca să guverneze.

Ludovic Orban recunoaște că declarațiile lui Tăriceanu pot fi interpretate ca „un îndemn ce poate fi interpretat drept tentativă de scindare a partidului”.

„Domnul Tăriceanu manifestă o oarecare desconsiderare față de membrii PNL”, a spus Ludovic Orban, arătând că toți colegii liberali au votat în deplină cunoștință de cauză, aseară, ieșirea de la guvernare.

În opinia sa, scindarea nu este posibilă. Ludovic Orban a adus și argumente. El a spus că a urmărit atent cum s-a votat aseară și a observat că toate filialele județene au votat pentru retragerea din guvern, la fel toți președinții de Consilii Județene și toți primarii municipiilor reședință de județ, precum și vicepreședinții de CJ și viceprimarii, ceea ce dovedește că decizia se bucură de sprijin în teritoriu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri