Ce au făcut aleșii în minivacanță. C.P. Tăriceanu s-a întors la prima dragoste

Data publicării:
tariceanu civil

Deputatul liberal Cristina Pocora a preferat marea ca să se relaxeze alături de familie. Fetiţa sa, Sofia, s-a distrat ridicând un zmeu, iar momentul a fost imortalizat de parlamentarul PNL.

Şi pentru senatorul PSD Gabriela Firea zilele libere sunt o ocazie perfectă de a petrece timp în natură alături de soţul şi fiul său cel mic.

Mulţi politicieni au ales Valea Prahovei pentru a-şi petrece zilele libere. Este şi cazul liderului PMP, Eugen Tomac. El povesteşte pe Facebook că a preferat să facă drumul cu trenul pentru că e mai comod şi mai rapid.

Senatorul PNL Vasilica Miron a vizitat Castelul Dracula din Pasul Tihuţa împreună cu fiica sa.

Deputatul PSD Ana Birchall a sărbătorit 1 Mai la Vaslui, în colegiul în care a fost aleasă, la un miting organizat de autorităţile locale din judeţ.

Pe şeful Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, 1 Mai l-a prins departe de ţară. El se află într-o deplasare de cinci zile în Malta, acolo unde a avut mai multe întâlniri oficiale.

Omologul său de la Senat, Călin Popescu Tăriceanu, a reunţat la sacou şi cravată. Şi-a pus casca de motociclist şi geaca de piele şi a testat una dintre cele mai puternice motociclete. A profitat de caravana Harley Davidson, care se află în Bucureşti, şi a dat o tură până în Otopeni.

„Am încercat o plăcere pe care nu am mai avut-o de mult, anume să merg pe motocicletă şi să mă bată ploaia în faţă. (...) Nu-mi place să merg repede pe linie dreaptă, pentru că asta nu e o dovadă de mare abilitate. Ca să ştii să conduci bine, trebuie să conduci bine pe viraje, să conduci bine pe drumuri care-ţi pun cât de cât o anumită problemă, iar eu, care merg la cursele de mașini, am unde să-mi fac plăcerea vitezei, aşa că nu o exersez pe motocicletă. Motorul e prima dragoste”, a mărturisit al doilea om în stat.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri