Mircea Diaconu a demisionat din PNL

Data publicării:
Mircea Diaconu -Mediafax Foto-Gabriel Petrescu

Acesta ar intenționa să candideze ca independent la alegerile pentru PE.

Mircea Diaconu are o decizie definitivă de incompatibilitate, care nu îi permite să ocupe o funcție publică timp de trei ani.

Am decis să-mi dau demisia pentru a putea candida ca independent la alegerile europarlamentare. Încerc să strâng în cinci zile cele 100.000 de semnături de susţinere pentru a-mi putea depune candidatura şi pentru ca ANI să o poată contesta. Mai departe, cum va dori naţiunea”, a spus Mircea Diaconu, citat de Mediafax.

Numele lui Mircea Diaconu a fost retras marţi de pe lista de candidaţi PNL pentru alegerile europarlamentare.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că retragerea lui Mircea Diaconu de pe lista de candidaţi la europarlamentare din partea liberalilor a fost determinată de situaţia acestuia legată de sentinţa privind incompatibilitatea sa şi poziţia exprimată de ANI.

„S-a dat un vot. S-a prezentat situaţia. Am luat act de comunicatul ANI şi de sentinţa ICCJ. A fost un vot, un vot secret. 39 de colegi s-au pronunţat pentru retragerea lui Mircea Diaconu din listă, 18 pentru menţinerea sa”, a spus Crin Antonescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri