Mircea Diaconu, printre europarlamentarii cu cei mai mulți asistenți

Data publicării:
9 MIRCEA DIACONU 1

Totul a pornit de la o sesizare făcută de preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. Acesta susţine că asistenţii eurodeputaţilor de extremă-dreapta din Frontul Naţional ar avea şi funcţii politice în cadrul formaţiunii, lucru interzis, fiindcă sunt plătiţi exclusiv de Parlamentul European.

În plus, presa a atras atenţia şi asupra numărului prea mare de asistenţi pe care îi au unii eurodeputaţi. Printre ei este pomenit şi Mircea Diaconu, care are 13 asistenţi în ţară, adică dublul mediei europene.

E o cotă fixă alocată salariilor, mă rog, birourilor - intern şi extern. Eu consum, nu ştiu cât la sută, că nu am calculat. Eu nu o consum, consum doar cam trei sferturi din ea”, a spus europarlamentarul Mircea Diaconu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri