Vicepreşedintele PDL, senatorul Alin Tişe, a declarat că PDL cere demisia premierului Victor Ponta, considerând că acesta ar avea „responsabilitatea politică supremă” în cazul gestionării acţiunilor de căutare şi salvare a victimelor accidentului aviatic din Munţii Apuseni. Alin Tişe a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că premierul Victor Ponta este „ineficient, incompetent şi regretabil de inconştient”.

 

„Responsabilitatea politică supremă în cazul accidentului aviatic îi aparţine premierului Ponta. Luni, la ora 21.00, Ponta a afirmat la un post de televiziune că toţi pasagerii au fost găsiţi, spunând că a primit un SMS şi că 'toţi sunt bine', deşi la acea oră doi erau morţi. Din postura de premier, să spui aceste lucruri în baza unui SMS, înseamnă că fie e incompetent, sau cel care l-a anunţat prin SMS este un incompentent şi un cretin, fie e vorba de un dezinteres total. A batjocorit familiile victimelor spunând că toate sunt în viaţă. O astfel de declaraţie a premierului demonstrează haosul, Ponta fiind ineficient, incompetent şi regretabil de inconştient. PDL cere demisia lui Ponta, el e principalul vinovat că şase ore România nu a funcţionat, responsabilitatea politică e a lui Ponta, nu a directorului ROMATSA sau a şefului IGSU”, a a declarat Alin Tişe, scrie Mediafax.

El consideră că premierul trebuia să se implice în operaţiunile de căutare şi salvare a victimelor din accidentul aviatic din Munţii Apuseni, nu să stea la televizor.

Alin Tişe a afirmat că în cazul în care comisia parlamentară de anchetă în cazul accidentului pe care a cerut-o nu se va constitui, „PDL poate să îşi asume o moţiune simplă împotriva ministrului MAI, Radu Stroe”.

„Sper ca PNL să îl retragă din funcţie”, a subliniat vicepreședintele PDL.

Vicepreşedintele PDL Alin Tişe a cerut, marţi, constituirea unei comisii parlamentare de anchetă care să investigheze modul în care instituţiile statului, MAI şi instituţiile subordonate au intervenit la accidentul aviatic din Apuseni, susţinând că e inadmisibil să se caute de două ori într-un loc greşit.

Senatorul PDL a mai spus că ministrul de Interne, Radu Stroe, ar trebui să demisioneze sau să fie demis de premierul Victor Ponta, în urma „intervenţiei stângace, ineficiente şi lipsită de coordonare”.

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, declara, marţi seară, răspunzând unei întrebări, că îşi reproşează că accidentul aviatic a avut loc în timpul mandatului său.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

În urma accidentului au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

COMENTEAZA!