PSD propune o nouă reducere a contribuţiilor la asigurările sociale. Proiectul legislativ a fost depus în Parlament la începutul lunii, iar iniţiatorii susţin, în continuare, că relaxarea fiscală într-un an electoral n-ar avea legătură cu alegerile. Analiştii privesc însă cu neîncredere această măsură.

Embed:


Potrivit iniţiativei legislative http://www.cdep.ro/proiecte/bp/2016/000/20/7/em27.pdf, cota de contribuţie la asigurările sociale de stat s-ar reduce cu două puncte procentuale la angajator şi cu trei pentru angajaţi. Proiectul n-are sprijinul Ministerului de Finanţe, dar social-democraţii speră că noua reducere a CAS să se aplice de la 1 ianuarie anul viitor. Iniţiatorii susţin că ea ajută mediul de afaceri, dar şi pe angajaţi.

Florin Pâslaru, liderul grupului PSD din Cameră: „Cred că Ministerul de Finanţe ar trebui să îşi facă nişte calcule şi, lăsând deoparte dorinţa mea, cred că ar trebui să fie de acord cu această iniţiativă legislativă. Nu, nu, nu, nu vreau să fie gândită ca o iniţiativă legislativă electorală.”

Florin Iordache, deputat PSD: „Ştiţi bine când a apărut cealaltă micşorare a CAS-ului a fost o întreagă dezbatere că nu va putea suporta bugetul, că vor fi nişte minusuri la încasări şi iată că s-a demonstrat că este binevenită atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru populaţie. Păi, dacă sunt alegeri asta înseamnă că nu mai putem veni în sprijinul populaţiei sau în sprijinul mediului de afaceri cu proiecte bune?”

În schimb, fostul lider al PSD, Mircea Geoană, între timp plecat din partid, nu vede cu ochi buni iniţiativa foştilor săi colegi de partid.

Mircea Geoană, preşedintele PSRO: „Ar fi trebuit să se gândească atunci când au făcut Codul Fiscal şi în care au redus CAS-ul exclusiv pentru angajator şi nu pentru angajaţi.”

Părţile pozitive, dar şi cele negative ale unei astfel de măsuri de relaxare fiscală sunt explicate de specialistul fiscal, Adrian Benţa.

Adrian Benţa, specialist fiscal: „Practic, pensiile nu sunt sustenabile în totalitate prin această reducere de CAS. Per ansamblu, devenim mai competitivi cu taxarea forţei de muncă între vecinii noştri bulgari sau unguri, dar încă suntem încă sus cu taxele pe salarii, cu impozitarea forţei de muncă, iar iniţiativa este binevenită dacă nu ar fi fost într-un an electoral.”

Prima cameră sesizată pentru acest proiect de lege este Senatul.  

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!