Radu Mazăre: Nu-mi mai trebuie politică, o să mă ocup de dosare și o să stau la plajă

Data publicării:
mazare in toata uraciunea

După ce şi-a dat demisia din toate funcţiile din PSD, primarul nu mai vrea fotoliul de conducere a oraşului. Din vară, spune el, e hotărât 90 la sută să demisioneze. A făcut declaraţia la intrarea în sediul DNA Constanţa, acolo unde a fost anunţat că din suspect a devenit învinuit, într-un dosar în care va fi acuzat de abuz în serviciu. 

Radu Mazăre spune că principalul motiv pentru care renunţă la politică îl reprezintă ceea ce el numeşte "hăituiala procurorilor":

„Pe capul meu sunt o sumedenie de infracțiuni, n-ați văzut? Milioane, paramilioane. Abuz în serviciu - ăsta e clasic, ți se servește tot timpul”, a declarat primarul Mazăre.

El a detaliat și împrejurările în care a decis să renunțe la funcțiile din PSD și să rămână un simplu membru:

„Ieri, după ce m-am plimbat cu caiacul agale o oră și 50 (de minute - n.r.) – vă spun exact – din Mamaia până la Năvodari, am avut timp să mă gândesc și la masă l-am chemat pe dl. Făgădău: vino, te rog frumos cu hârtie, cu pix. Am scris demisia, i-am dat-o și nu mai îmi trebuie politică și în curând nu-mi va mai trebui nici administrație...cred că până în vară, aproape sigur până în vară. O să mă ocup de dosare și o să stau la plajă și n-o să mai fac nimic pentru care procurorii să-mi înceapă iar anchete. În momentul ăsta, orice fac, îmi este anchetat și nu mai vreau, am și eu dreptul la viața mea”, a explicat Radu Mazăre.

„Nu mai vreau, nu-mi mai trebuie nici care, nici defilări, o să se întâmple ce o să se întâmple fără mine, ce? Nu moare nimeni!”, a insistat primarul.

„Nu pot să trăiesc în fiecare zi cu geanta (arată geanta pregătită pentru o eventuală reținere)”, a repetat el.

În plus, s-a plâns și de un blocaj în activitatea Primăriei: „Eu nu pot să mai dau o dispoziție în Primărie, pentru că peste o săptămână poate să fie chemat de procurori”.

Întrebat dacă nu regretă că pleacă, primarul a recunoscut că îl încearcă păreri de rău, dar, referindu-se la PSD, a declarat: „Cred că dl avocat Bolcaș a avut perfectă dreptate: este un partid, el însuși și cu liderii lui, complexat și timorați”.

El a mai spus că nu îi pasă ce se întâmplă cu organizația locală a PSD: „Uite, îmi fac cruce că nu mă mai interesează cine conduce organizația”.

„Eu trăiesc un coșmar. Nu știu câți oameni în România ar fi putut trăi cu gentuța la ei, chemați din două în două zile – băgați la beci, scoși de la beci, anchetați, hăituiți”, a mărturisit edilul.

De altfel, în semn de protest față de „hărțuiala procurorilor”, de şapte ani primarul din Constanșa a înlocuit costumul normal cu haine ca ale lui Che Guevara, iar la Primărie a lipit abţibilduri în care se plânge că este anchetat de mai multe instituţii.

Radu Mazăre are patru dosare la DNA - unul la Constanţa şi trei la Bucureşti. În ele este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită, fals intelectual şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri