SONDAJ. Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri, doar trei partide ar intra în Parlament

Data publicării:
stampila vot

 

Foto: Mediafax

Interesul pentru alegerile parlamentare rămâne slab, sub nivelul de 40%, o adevărată barieră psihologică pentru democrația românească în ultimii ani. Astfel, dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri, doar trei partide ar intra în Parlament. 

Potrivit sondajului Agenției de Rating Politic, PNL confirmă scenariul deja tradițional în politica românească în care, mai ales în prima perioadă de după alegeri, partidul „liderului de piață” (astăzi Klaus Iohannis) conduce în preferințele electorale. Rezultatele de la prezidențiale au schimbat de facto acest lider, făcând ca PSD să înregistreze o scădere de aproape 10 puncte, de la 42-43% cât obținea în sondajele de opinie până în noiembrie 2014. PNL a înregistrat un salt chiar mai mare, sprijinit de victoria candidatului său Klaus Iohannis, de la o susținere de 25-28% în vara lui 2014, când PNL și PDL abia fuzionaseră, până la 44% în prezent.

Venirea lui Victor Ponta în funcția de prim ministru a determinat în 2012 ascensiunea PSD, chiar în interiorul USL, până peste 40%, iar înfrângerea lui V. Ponta din 16 noiembrie a readus PSD la scorul de 33-34%, acolo unde se afla înainte de formarea USL, în 2011.

În cazul în care se păstrează în eșantion doar persoanele interesate de alegerile parlamentare, PNL este în avantaj, având alegători mai mobilizați, în timp ce PSD ar suferi un mic recul: PNL 46% (față de 44%), PSD 33% (față de 34%).

Interesul pentru alegerile parlamentare este slab și neschimbat, rămânând sub nivelul de 40%, o adevărată barieră psihologică pentru democrația românească în ultimii ani. Comparând cu interesul pentru alegerile prezidențiale (peste 60%), putem spune că partidele politice nu reușesc în continuare să convingă o majoritate a românilor.

Sondajul a fost realizat de Agenția de Rating Politic în perioada 30 martie - 3 aprilie 2015, pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia României de 1100 de persoane, cu interviuri telefonice şi are o eroare de plus minus 3%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri