SONDAJ IRES. Ce a influențat decizia de vot în turul al doilea al alegerilor prezidențiale

Data publicării:
ires-sondaj

La întrebarea "Credeţi că internetul şi reţelele de socializare au influenţat participarea la vot", 70 la sută dintre persoanele care utilizează internetul au răspuns afirmativ, iar 24 la sută nu consideră că ar fi fost vreo influenţă.

În ceea ce priveşte decizia de a vota cu unul dintre cei doi candidaţi, aproape un sfert dintre respondenţi au spus că s-au hotărât între primul tur şi al doilea. Aproape 70 la sută dintre cei intervievaţi au declarat că au ştiut cu cine vor vota încă din turul I.

65 la sută dintre cei care au participat la studiul IRES spun că decizia de vot n-a fost influenţat de modul în care au fost organizate alegerile în diaspora. În schimb, peste 30 la sută au fost influenţaţi de evenimentele din străinătate.

Sondajul IRES a fost realizat prin metoda CATI, în perioada 18-24 noiembrie, pe un eşantion de 1.271 de persoane. Marja de eroare a studiului este de plus/minus 2,9 la sută.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri