Președinția publică buletinul de analize medicale al șefului statului. Traian Băsescu: „Am o singură boală: am boală pe hoți. Și asta nu se tratează”

Data publicării:
26690

ACTUALIZARE 12:40 Președinția a dat publicității raportul medical anual al șefului statului.  

Traian Băsescu şi-a făcut publică fişa medicală, pentru a pune capăt speculaţiilor legate de diverse afecţiuni grave de care ar suferi. Din analizele şi concluziile medicilor de la Spitalul Militar rezultă că şeful statului nu are Parkinson şi nici n-a suferit vreun accident cerebral vascular, aşa cum s-a vehiculat în presă. 

Cele mai recente date despre starea de sănătate a preşedintelui datau din ianuarie 2013. Atunci, medicii specialişti au dat asigurări că Traian Băsescu este apt pentru funcţia pe care o deţine. 

Președintele are probleme cu coloana și cu tiroida, afecțiuni pentru care a și fost operat, iar medicii au semnalat și unele probleme cu tensiunea și îi recomandă să urmeze un regim alimentar cu mai puțină sare.

Şeful statului are obligaţia de a-şi verifica anual starea de sănătate, la Spitalul Militar, potrivit unei hotărâri a CSAT. Totuşi, preşedintele a avut probleme de sănătate pe perioada mandatului său la Cotroceni.

În 2006 s-a operat de hernie de disc, la Viena, iar un an mai târziu a fost operat de tiroidă, la Spitalul Militar din Capitală.

Speculații despre starea de sănătate a președintelui au apărut și în martie 2010, la câteva luni după ce câștigase al doilea mandat de președinte. CNA a intervenit atunci și a sancționat două posturi de televiziune.

Mircea Cinteză: Examenul neurologic exclude un Parkinson, care este o boală cu semne foarte clare

Este o singură concluzie globală și anume că nu există în investigațiile făcute publice vreo investigație care să împiedice o muncă normală. În acest raport medical sunt examinate majoritatea organelor obișnuite, ceea ce nu am văzut eu este un examen psihiatric, dar nu știu dacă este obligatoriu pentru ca el să existe. În rest, toate investigațiile pe care le-am avut la dispoziție sunt în limitele unor modificări normale la o vârstă după 50 de ani, modificări care nu împiedică o bună stare de sănătate”, a spus prof. dr. Mircea Cinteză, internist și cardiolog, la Digi24.

Prof. dr. Mircea Cinteză a precizat că acest buletin de sănătate nu demonstrează că președintele ar avea semne ale bolii Parkinson.

Nu sunt făcute toate investigațiile în direcția respectivă, sunt făcute investigații asupra aspectului general al sistemului nervos prin RMN și există la punctul 9 un examen neurologic, care spune în limite normale. Acesta exclude un Parkinson, care este o boală neurologică cu semne foarte clare”, a menționat medicul.

  

Citiți și:
Victor Ponta: Băsescu are boala puterii. Peste 31 de zile, România va avea un preşedinte cu siguranţă sănătos

Aș face o precizare, pentru că am văzut că un post de televiziune a coborât atât de jos în propaganda de denigrare, încât am aflat de la televizor despre atacuri cerebrale, despre internări la Spitalul Militar în București, la Fundeni, la Viena. Le-aș spune că autorizez cei zece medici din comisia care s-a format anul acesta, când mi-au făcut vizita medicală, deci public îi autorizez să dea relații oricărui ziarist care este interesat de starea de sănătate a președintelui. Nu a existat niciun astfel de incident de sănătate. Cel puțin în cei zece ani. Nu știu după ce îmi termin mandatul. Și pot să vă spun că am o singură boală: am boală pe hoți. Și asta nu se tratează”, a spus Traian Băsescu, președintele României.

Captură RomâniaTV

Postul de televiziune citează surse medicale care spun că Traian Băsescu a suferit două atacuri cerebrale în timpul celui de-al doilea mandat. Potrivit sursei citate, șeful statului a apărut cu semne evidente ale atacurilor cerebrale: într-unul din acestea preşedintelui nu-şi putea mişca mâna dreaptă, într-un altul mână stângă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri