Traian Băsescu: „De șase luni, în România toată lumea descinde”

Data publicării:
basescu - 7260050-Mediafax Foto-Dragos Savu

FOTO: Mediafax Foto

Traian Băsescu sugerează că descinderile sunt, de fapt, exerciții de imagine, subliniind, la fiecare exemplu pe care îl dă, că autoritățile sunt însoțite de „armate de cameramani”.

Fostul președinte mai spune că prezența mascaților este justificată numai în cazul operațiunilor DIICOT.

Oare singura modalitate de a guverna ţara este instituirea spaimei de descinderile instituţiilor statului?” se întreabă fostul președinte.

Postarea de pe Facebook a fostului președinte Traian Băsescu:

De şase luni, în România, toată lumea descinde.
DNA-ul descinde cu armate de mascaţi şi zeci de cameramani pentru a ridica un “guler alb”;
DIICOT-ul descinde cu armate de mascaţi şi zeci de cameramani (singurii la care prezenţa masivă a mascaţilor este justificată).
Poliţia descinde cu mascaţi şi cameramani;
Jandarmeria însăşi descinde cu mascaţi şi cameramani;
ANAF-ul descinde peste micile chioşcuri cu coloane de maşini şi armate de cameramani;
Miniştrii descind în marile magazine însoţiţi de armate de cameramani;
Si toţi interpretează legea "de la caz la caz".
Oare singura modalitate de a guverna ţara este instituirea spaimei de descinderile instituţiilor statului?
Atenţie, spaima vine în acelaşi timp cu ura.
Trebuie să ne dorim o ţară în care instituţiile statului să fie în primul rând respectate şi mai puţin temute”.

De şase luni, în România, toată lumea descinde.DNA-ul descinde cu armate de mascaţi şi zeci de cameramani pentru a...

Posted by Traian Băsescu on Saturday, May 2, 2015

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri