UDMR ar putea începe astăzi negocierile cu Victor Ponta pentru intrarea la guvernare

Data publicării:
congres udmr - 5720153-Mediafax Foto-Laszlo Mihaly

După discuţii care au durat trei ore, conducerea UDMR a stabilit condiţiile cu care trebuie să fie de acord premierul pentru a se alătura şi maghiarii Guverului.

„Funcțiile sunt necesare, dar nu plecăm de la funcții, plecăm de la program, de conținutul acordului. Am pregătit un document cu trei capitole importante, primul vizează drepturile minorităților naționale și toată problematica minorității maghiare, al doilea capitol vizează problemele economice, sociale, cap trei vizează dezvoltarea regională, infrastrutura”, a spus Kelemen Hunor.

Aceste cerințe vor fi negociate cu Uniunea Social Democrată şi, dacă UDMR intră în Cabinetul Ponta 3, vor fi adăugate programului de guvernare. Preşedintele Uniunii se aşteaptă să primească două sau trei ministere, fără să precizeze pe care le doreşte.

Surse politice susţin că UDMR vizează un post de vicepremier, ministerul Culturii şi pe cel al Sănătăţii. Mai mult, ar mai vrea nouă posturi de secretari de stat şi patru şefi ai agenţiilor guvernamentale. Plus prefecţi în judeţele unde maghiarii sunt majoritari, adică Harghita, Covasna şi Mureş.

Dacă premierul Victor Ponta ajunde la o înţelegere cu UDMR, atunci cel mai probabil luni vor semna un acord pentru susţinetra noului Guvern, după cum anunţa Victor Ponta. Dacă negocierile merg bine, cel mai probabil noul Cabinet va fi prezentat Parlamentului în dupa-amiaza zilei de luni, iar marți acesta va fi votat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri