Victor Ponta: Ambasadorii noștri, prea timizi în a promova interesele economice ale României

Data publicării:
ponta profil fb

„Vreau să mă sprijiniți pe ceea ce înseamnă diplomație economică. Avem în continuare prea multe țări cu care avem relații politice și diplomatice excelente și nu se întâmplă nimic din punct de vedere economic. Fie sunt prea departe, fie nu știm noi să ne coordonăm, fie sistemul vechi cu atașații economici la Ministerul Economiei. Eu vreau să vă rog pe toți ceea ce fac ambasadorii acreditați la București care mă caută de fiecare dată în special pe probleme economice, că pe probleme politice și diplomatice ne înțelegem foarte ușor”, a declarat premierul, în discursul susținut la deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomației Române.

„M-am plâns întotdeauna că ambasadorii noștri, reprezentanții noștri sunt încă prea timizi în a promova interesele economice ale României și aici mă refer în mod specific nu doar la țările Uniunii Europene cu care e normal să avem principala activitate economică și comercială, dar la țări din afara UE", a adăugat Victor Ponta, potrivit Agerpres.

El a arătat că, deși Turcia este acum principalul partener economic al României din afara Uniunii Europene, există în prezent, ca urmare a noului context mondial, noi oportunități economice și în alte zone ale lumii.

„Cred că prin schimbările politice pe plan mondial — iată, se normalizează relația cu Iranul, există oportunități într-o perioadă dificilă în Asia — rolul dumneavoastră de a sprijini companiile românești, de a sprijini proiecte economice, investiții străine în România trebuie să fie mult mai important decât până acum”, a mai spus Victor Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri