Victor Ponta se declară dezamăgit de Klaus Iohannis, în presa franceză

Data publicării:
Victor Ponta d m na cu Klaus Iohannis la depunerea jur m ntului n Parlament-Mediafax Foto-Alexandru Hojda

Am fost dezamăgit. În ultimele şase luni, el a jucat rolul de arbitru de care ţara are nevoie. Dar în ultimele zile a fost de o singură parte, aceea a partidului său. Cred că este suspus unor presiuni mari din partea anturajului. Remarc de altfel că am fost chemat la DNA exact în momentul în care opoziţia a depus o moţiune de cenzură în Parlament. Nimeni nu crede într-o coincidenţă”, a declarat Victor Ponta pentru L'Express, vineri, înainte de votul moţiunii de cenzură.

Premierul a adăugat, de asemenea, că opoziţia s-a „servit de procurori în scop politic”.

Întrebat dacă intenţionează să demisioneze, el a afirmat că dacă judecătorii decid că este vinovat, se va retrage.

„Procurorii pot să mă acuze, dar justiţia o fac judecătorii. Pentru moment, eu nu am compărut niciodată în faţa unui judecător”, a declarat el.

Întrebat ce crede despre rolul activ jucat de DNA în ultimele luni, Victor Ponta a declarat că România are nevoie de o justiţie independentă, dar şi de o putere executivă şi una legislativă puternice.

„Niciuna dintre aceste trei forţe nu trebuie să preia puterea asupra celorlalte, altfel se termină cu separarea puterilor - această idee franceză, dragă lui Montesquieu...”, a explicat el.

Referindu-se la procedurile iniţiate de parlamentari ai PSD privind diminuarea puterii judiciare, el a afirmat că „ministrul Justiţiei şi Guvernul au criticat aceste acţiuni”.

„Parlamentul nu trebuie să suplinească justiţia. Problema este că Parlamentul şi justiţia s-au implicat într-o dispută şi că această luptă devine o afacere personală. Într-un astfel de joc, toată lumea pierde”, a precizat premierul român.

Rugat să comenteze faptul că, de la preluarea funcţiei, în 2012, aproximativ zece miniştri din Guvernul său au avut probleme cu justiţia, ceea ce îi face dificilă guvernarea, Ponta a afirmat că niciun membru al Cabinetului său nu a fost acuzat de corupţie pentru un act comis în timpul mandatului de ministru, ci pentru fapte care datează din perioade anterioare.

Citiți și DNA: Darius Vâlcov a luat mită când era ministru. Comisionul cerut ar fi fost de 10%

„Refugiindu-vă în spatele imunităţii, lăsaţi impresia că sunteţi deasupra legii. Totuşi, poporul român cere moralizarea vieţii politice. De altfel, pe această temă v-a şi învins Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din această iarnă”, i-a spus reporterul L'Express.

Premierul român a subliniat însă că această procedură este prevăzută de Constituţie şi nu depinde de el, adăugând că nu a fost niciodată acuzat de corupţie.

„Dar astăzi, să vorbeşti despre corupţie, este la modă. Guvernul este cel care trebuie să combată corupţia? Nu, ci justiţia. Guvernul are un alt rol: acela de a crea condiţiile dezvoltării economice şi sociale”, a declarat el, adăugând că „această criză trebuie să înceteze”.

„Eforturile noastre nu trebuie ruinate de luptele politice”, a conchis premierul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...