Judecătorii au amânat decizia în cazul înregistrării fundației fostului premier Victor Ponta până pe 21 ianuarie. 

ACTUALIZARE 15.12: Decizia de înregistrare a fundației fostului prim-ministru Victor Ponta a fost amânată. 

Embed:

 

Embed:

Fostul prim-ministru Victor Ponta află, joi, dacă va fi președinte de fundație. Judecătoria sectorului 5 decide dacă dă undă verde înfiinţării Asociaţiei Black Sea Regional Cooperation Projects 2020.

 Judecătorii sunt în aceste momente în ședință, iar decizia va fi aflată mai târziu în cursul zilei de astăzi.

Printre cei care îi vor sta alături lui Victor Ponta sunt Nicolae Bănicioiu şi Daniel Constantin în calitate de vicepreşedinţi.

Fundația vrea să implice România în proiecte regionale și internaționale, potrivit membrilor fondatori ai asociației înființate de Victor Ponta.

Daniel Constantin, vicepreședintele fundației a atras atenția că în ultimii ani, România a fost evitată de mari proiecte de investiție, iar acum țara noastră are ocazia să își dezvolte potențialul prin fundația fostului premier.

De asemenea, tot Daniel Constantin a subliniat că nu este o asociației politică. Cu toate acestea au existat discuții aprinse în interiorul PSD. Mai mult. Liviu Dragnea, actualul lider al social-democraților, le-ar fi interzis colegilor săi de partid să se asocieze cu fundația.

După ce a apărut această informație în presă, mai mulți social-democrați au spus că nu este adevărată. Purtătoarea de cuvânt a PSD, Gabriela Firea, a spus că Liviu Dragnea nu le-a interzis colegilor săi să facă parte din fundație.

Citiți și: 

Victor Ponta devine preşedinte de fundaţie

Liviu Dragnea, către membrii PSD: Nu mergeți la fundația lui Victor Ponta

 

 

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!