Victor Ponta: Medicii au decis că pot fi externat. Gabriel Oprea îmi preia atribuțiile

Data publicării:
ponta

Actualizare 14:00. Un nou mesaj pe pagina de Facebook a lui Victor Ponta. Premierul a confirmat că poate fi externat. Totodată, Gabriel Oprea este delegat în continuare să conducă Guvernul, începând de mâine, 22 iunie. Cererea premierului Victor Ponta către președintele Klaus Iohannis este datată 19 iunie 2015. Perioada maximă de desemnare este de cel mult 45 de zile.

Ce spune Constituția

ARTICOLUL 106

Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

ARTICOLUL 107

(1) Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate. 

(2) Preşedintele României nu-l poate revoca pe primul-ministru. 

(3) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.

(4) Prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.

Mesajul premierului

Azi medicii au decis că pot fi externat / urmează ca în următoarele 7 zile să parcurg zilnic procedurile pentru control, schimbare pansamente și supraveghere. 

Ulterior acestor proceduri va trebui ca două săptămâni să fac fizioterapie și tratamente de recuperare înainte de a avea permisiunea medicilor de a merge fără sprijinul unor mijloace medicale permanente / în maxim 28 zile îmi pot relua activitatea normală urmând să continui recuperarea timp de 6 luni.

Mâine dimineață voi trimite Președintelui României solicitarea ca, în baza art 107 din Constituție, să-l desemneze pe Vicepremierul Gabriel Oprea să exercite toate atributele funcției de Prim Ministru (inclusiv conducerea ședințelor de Guvern) în această perioadă (atașez adresa). 

Mulțumesc încă o dată medicilor de aici și doctorului Ionuț Codorean pentru atenția și profesionalismul lor”, se arată în mesajul de pe pagina de Facebook a premierului.

Azi medicii au decis ca pot fi externat / urmeaza ca in urmatoarele 7 zile sa parcurg zilnic procedurile pt control,...

Posted by Victor Ponta on Sunday, June 21, 2015

Externarea lui Victor Ponta a fost decisă în urma unei noi consultaţii, efectuată duminică dimineaţa, de către medicii turci, care i-au recomandat însă şi consultaţii periodice, au arătat sursele citate de Mediafax.

Potrivit acestora, premierul va anunţa, în cursul zilei de duminică, dacă va reveni în ţară după externare şi va efectua la Bucureşti aceste consultaţii.

Anterior operaţiei, Victor Ponta estima că va reveni în ţară cel târziu vineri, el mandatându-l pe vicepremierul Gabriel Oprea să asigure conducerea Guvernului doar până în 19 iunie inclusiv.

Vineri însă, premierul a fost evaluat de medicii turci, iar aceştia au decis că nu este oportună externarea sa în cursul acestei zile şi i-au recomandat să rămână spitalizat până duminică.

Coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, care l-a vizitat recent pe premierul Victor Ponta la spital şi păstrează legătura cu acesta

Premierul Ponta este internat la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde a fost operat luni la genunchiul stâng.

El a plecat spre Turcia împreună cu președintele turc Recep Erdogan, în urmă cu o săptămână, din Baku (Azerbaidjan), după ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene.

Citiți și
C.T.Popescu: Nu este normal ca populația unei țări să nu știe unde se află prim-ministrul
Victor Ponta: „Operația a fost mult mai complicată decât se anticipa”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri