Zece milioane de lei, datoriile USL în 2013. PSD recunoaște doar existența unor restanțe de un milion de lei

Data publicării:
victor ponta crin antonescu rupere usl

Obţinerea în instanţă a unei decizii de desfiinţare a Alianţei de Centru Dreapta, încheiat de PNL cu PC, ar fi echivalat cu dispariţia juridică şi a Uniunii Social Liberale, susţin liberalii.

„PNL a decis să facă toate demersurile legale pentru desființarea USL, deci vom depune documentele în instanță”, a declarat Teodor Atanasiu, vicepreşedinte PNL.

Noi suntem pregătiți să facem această solicitare. Rămâne, totuși, ca în ședințele statutare ale partidului să se decidă exact calendarul”, a spus deputatul PNL Theodor Nicolescu.

Confruntaţi cu intenţiile foştilor aliaţi, social-democraţii au trecut la faza divorţului cu partaj, invocând existenţa unor restanţe de campanie.

Patrimonial, noi cu PC-ul chiar nu avem ce împărți, PSD vine cu acest bilanț care spune că sunt niște datorii, un milion de lei”, a declarat Marian Petrache, secretar general al PNL.

Invitaţi la o mediere de către PNL, reprezentanţii PSD şi PC au declinat prezenţa.

„Bilanţul contabil aferent pentru anul 2013 al USL conţine datorii neachitate către diverşi furnizori (...) Prin urmare, semnarea unui acord de încetare a Protocolului USL şi de desfiinţare nu poate fi operată până când această alianţă politică nu-şi achită integral datoriile înregistrate”, explică secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi, adevărata miză a noului joc politic.

Conform site-ului Ministerului de Finanţe, datoriile restante ale USL sunt însă de zece ori mai mari. Cu venituri de 10 milioane de lei, dar cu cheltuieli duble, USL a adunat la final datorii de aproape 10 milioane de lei. Acestea ar trebui plătite, în termen legal, până la finele lui 2014.

A fost o alianță electorală USL, a funcționat cât a funcționat, partidele nu au mai convenit asupra funcționării, e firesc sa se incheie acest protocol. Eu cred că ne putem întelege amiabil, pentru ce să mergem la tribunal? Pentru postul de candidat unic la prezidențiale?”, spune Marian Petrache.

Pentru liberali, refuzul PSD poate fi interpretat ca o încercare de a ascunde alte calcule electorale. Nu de puţine ori, liderii social-democraţii au invocat necesitatea reînvierii USL, eventual alături de fostul liberal, Călin Popescu Tăriceanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri