Camionul fără şofer de la Daimler, pe şosele peste 10 ani

Data publicării:
camionul fara sofer

Camionul viitorului se va conduce singur, spun nemţii de la Daimler. Dar nici măcar ei nu se avântă să spună că TIR-ul Mercedes pe care îl pregătesc va fi complet lipsit de şofer. Atunci când camionul intră în modul autonom, adică circulă fără ajutorul nimănui, şoferul de la bord se poate odihni fără să mai tragă pe dreapta. „Şoferul automat preia controlul. Nu oboseşte. Este mereu concentrat. Nu este niciodată supărat. Nimic nu-i distrage atenţia”, a spus Wolfgang Bernhard, membru în Comitetul director al Daimler.

Însă, în tot acest timp, şoferul uman îşi va primi în continuare salariul, ceea ce ar putea complica activitatea companiilor de transport. Pe motiv că nu depun acelaşi efort pe care îl depun la volanul unui camion convenţional, şoferii de cursă lungă, destul de bine plătiţi în prezent, şi-ar putea vedea salariile diminuate.

Însă tehnologiile diverse testate în ultimii ani arată că viitorul transporturilor ar putea fi unul complet lipsit de factorul uman. Vapoare fără căpitani şi echipaj, avioane cargo fără piloţi şi tir-uri fără şoferi.

Acesta este visul tuturor companiilor de transport, iar companii precum Daimler încearcă să-l îndeplinească. Şi insistă că aceste mijloace de transport sunt sigure.

Însă, cel mai probabil, actualele riscuri vor fi înlocuite cu unele noi. Un şofer automat poate evita greşelile unui şofer uman. Nu o dată, curbe luate greşit au proiectat TIR-uri în curţile oamenilor. Un calculator poate estima traiectoria mult mai bine.

Însă, de multe ori o situaţie neprevăzută poate fi salvată de experienţa unui şofer uman, care deşi nu are viteza de reacţie a unui calculator, are mult mai multă intuiţie.

Până la urmă, cea mai sigură soluţie ar fi cea de mijloc, în care şoferul uman şi şoferul automat al camionului s-ar completa reciproc. Desigur, ar fi cea mai costisitoare soluţie.

Şi totuşi, companiile de transport nu sunt nevoite să dea şoferii afară ca să facă economii. Miliardarul britanic Richard Branson, de la Virgin, a declarat pentru CNBC că numai în Statele Unite firmele de transport rutier pot reduce cu 40 de miliarde de euro cheltuielile dacă îşi pun şoferii la volanul unor camioane cu un consum mai eficient de energie.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...