A DOUA VIAȚĂ. Ce mai face Lucica Bunghez, femeia care a avut o tumoră de 72 de kg?

Data publicării:
lucica bunghez

Printre pacienţii care ajung la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, doamna Lucica Bunghez nu iese cu nimic în evidenţă. Acum 11 ani însă, viaţa ei era cu totul alta. La 21 ianuarie 2004 profesorul Ioan Lascăr o pregătea pe doamna Lucica pentru o operaţie extrem de grea.

„Fără îndoială în literatura de specialitate nu mai există niciun caz raportat referitor la un pacient a cărui tumoră gigant să cântărească de două ori cât greutatea pacientului”, spune prof. univ. dr. Ioan Lascăr, medic primar chirurgie plastică și reconstructivă, șeful Clinicii de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă de la Spitalul de Urgență Floreasca.

„Eu aveam 38. Deci 38 de kg cărau 72 de kilograme. Deci proporţia e de dublu”, confirmă Lucica Bunghez.

Lucica Bunghez s-a născut cu neurofibromatoză: o pată pe corp, care creşte odată cu vârsta. Aparent, nimic care să-i pună viaţă în pericol.

Până am ajuns la vârstă de vreo 42 de ani, am zis să mă duc şi eu să văd dacă se poate opera, că medicina a avansat”, povestește Lucica Bunghez.

După ce i s-a făcut o biopsie, tumora a început să se mărească. În anul 2000, un chirurg a operat-o, însă intervenţia a fost oprită din cauza hemoragiei. Tumora însă a continuat să crească, într-un mod agresiv.

„Creştea pe zi ce trece cum creşte aluatul când dospeşte. De la o zi la alta simţeam că e tot mai grea, tot mai grea, tot mai grea...”, își amintește Lucica Bunghez.

În anul 2003, starea de sănătate a Lucicai Bunghez ajunsese critică.

„Nu am putut să mai ies afară, nu am putut să mă mai deplasez decât în interiorul apartamentului şi stăteam într-o cămăşuţă de noapte toată ziua, că altfel nu aveam cum să mă îmbrac cu nimic”, povestește femeia.

Model computerizat al tumorei de care suferea Lucica Bunghez FOTO: captură Digi24

Tumora crescuse atât de mult, încât niciun medic nu voia să-şi asume riscul unei noi operaţii. Tumora se întindea pe jumătate din spate, dar şi pe şezut şi coapse. Practic, o mânca de vie: toate organele interne ale femeii aproape că îşi dublaseră volumul. Munceau pentru a alimenta cu sânge tumora. Disperarea a făcut-o pe Lucica să caute ajutorul în străinătate.

„Eram în stare să mă prind de un fir de aţă, numai să supravieţuiesc”, mărturisește fosta pacientă de Carea Recordurilor.

„Pacienta a fost internată la Oxford şi a fost evaluată timp de două săptămâni, iar concluzia a fost: este un caz care depăşeşte posibilităţile medicale actuale şi a fost externată şi trimisă în ţară”, detaliază profesorul Ioan Lascăr.

Când credea că nu mai are nicio şansă, un răspuns de la profesorul Ioan Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, i-a redat speranţa. Medicul a fost de acord să o opereze, alături de o echipă din Statele Unite care mai realizase o intervenţie asemănătoare.

Prof. dr. Ioan Lascăr: „Erau puţin dezorientaţi, nu prea ştiau ce parametri de tehnologie aveam noi şi atunci i-am invitat în sala mea de operaţii şi le-am arătat echipamentele, era el şi un anestezist, au fost surprinşi într-o prima etapă şi la un moment dat am pus degetul pe un echipament şi am întrebat: ştii ce e acesta? A zis nu. Este generatorul de plasmă de argon cu care eu operez frecvent tumorile cu risc de sângerare major. Cum era şi Lucica. Iar el şi-a dus degetul la tâmplă şi a zis: am auzit de scula asta, dar nu am văzut-o”.

Riscul cel mai mare era cel al unei hemoragii masive. De aceea intervenţia a fost atent plănuită, zile în şir, în cel mai mic detaliu.

Prof. dr. Ioan Lascăr: „A fost o muncă colosală, un caz unic, dar care a reclamat şi o abordare chirurgicală unică, au fost cantităţi de sânge în echipamente cu totul excepţionale, unele din ele am avut chiar în dublu exemplar, din dorinţa de a fi scutiţi de orice surpriză neplăcută intraoperatorie”.

După opt ore de operaţie, echipa condusă de profesorul Lascăr a extirpat o tumoră de 72 de kg. Pentru Lucica însă greul abia începea. A stat în spital aproape trei luni, timp în care a trecut prin mai multe transplanturi de piele.

„Dacă ştiam ce mă aşteaptă nu ştiu dacă mai aveam curajul să fac operaţia. A fost foarte dureros, cumplit. Nu doresc nimănui să i se facă transplant de piele”, spune Lucica Bunghez.

Însă în niciun moment Lucica nu şi-a pierdut încrederea.

„Născându-te cu o boală şi luptând cu ea tot timpul şi gândind pozitiv, automat îţi canalizezi în asemenea hal psihicul, că gândeşti pozitiv!! Domn'e, trebuie să trăiesc!”, mărturisește Lucica Bunghez.

La fel de optimistă este şi acum. La 11 ani de la operaţie, doamna Lucica se bucură de fiecare zi.

În urma operaţiei, Lucica Bunghez a rămas cu o mulţime de afecţiuni, însă viaţa nu îi mai este pusă în pericol şi este recunoscătoare că îşi poate vedea nepoata crescând.

„Mi-a ajutat Dumnezeu să prind acest moment. Şi asta datorită medicilor şi datorită medicinei din România”, spune Lucica Bunghez.

 

„Evident, în urma intervenţiei chirugicale a realizat că a fost pusă pe o altă traiectorie. A câştigat un alt drept la existenţă planetară şi ea îşi trăieşte acum a două viaţă şi se bucură de această viaţă normală: e bunica, gospodină, e o persoană normală. Dacă o întâlnim pe stradă, nu putem să o deosebim cu nimic de ceilalţi N pietoni care ne trec prin faţa ochilor”, arată profesorul Lascăr.

După ani lungi de chin, doamna Lucica Bunghez a primit şansa la a doua viaţă.

Ioan Lascăr: Speranța moare ultima

Profesorul Ioan Lascăr a povestit în studioul emisiunii „Tinerețe fără bătrânțe” cum s-a hotărât să facă această operație dificilă. Cazul Lucicăi Bunghez este unic în literatura de specialitate prin faptul că tumora avea o greutate aproape dublă decât a pacientei. Pentru a rezolva acest caz, a fost nevoie de o strategie atât preoperator, cât și în timpul operației și după aceea. În preoperator s-a efectuat o evaluare amănunțită la care au participat 35 de medici diferiți, specialiști de vârf din România, a precizat profesorul Lascăr.

El spune că nici nu și-a dat seama că au trecut 11 ani de la operația fără precedent pe care a efectuat-o în 2004.

Întrebat, în contextul în care Digi24 a lansat campania Generația X, de ce nu a plecat din România, profesorul Ioan Lascăr a mărturisit că nu a avut o motivație consistentă, iar satisfacția profesională a fost deplină în țara pe care o iubește. El se declară un patriot, fără a fi naționalist, însă, și spune că a avut șansa de a-și desfășura activitatea la parametri echivalenți cu orice alt serviciu de chirurgie plastică din lume, într-un spital de ultim eșalon, cu condiții echivalente oriunde în lume. Această realitate a fost posibilă nu numai prin mijloacele tehnologice de care dispune, dar și prin calitatea resursei umane pe care a selectat-o de-a lungul anilor, o echipă complexă.

Profesorul Lascăr este optimist că sistemul medical românesc se va face bine. „Speranța moare ultima. Eu mă gândesc că pe măsură ce sistemul de sănătate va evolua, tot mai mulți medici vor schimba fluxul acesta dinspre țară spre Occident, aducând un plus de experiență, poate e chiar un lucru favorabil pentru sistemul de sănătate ca perspectivă, ca însănătoșire de lungă durată”, a declarat profesorul Ioan Lascăr la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri