Care va fi impactul regionalizării asupra donării de sânge

Data publicării:
22032013 20donare 20sange-56191

Regionalizarea sistemului de sănătate ar putea împuţina şi cantitatea de sânge recoltată de la donatori. Cel puţin asta susţin cei care obişnuiesc să treacă regulat pe la centrele de transfuzii. Distanţa va fi cea care îi va descuraja.

„Timpul nu permite îndeosebi și e o cheltuială și nu cred că ar fi o idee bună pentru oamenii de rând”, spune un donator.

„Nu mi-ar plăcea să mă deplasez atât de departe. Aș prefera să rămân aici, în județul Bihor”, susține un alt donator..

Mai optimişti sunt reprezentanţii centrelor de transfuzii. La Sibiu, nimeni nu-şi imaginează că, odată cu regionalizarea, isi vor pierde locul de muncă sau că vor fi nevoiţi să pună lacătul pe uşă.

„Deocamdată nu se pune problema desființării. Se pune problema doar a pierderii directorului. Va fi doar un șef de centru. Deocamdată nu știm ce se va întâmpla, dar Centrul cu siguranță nu se va desființa”, afirmă Livia Mareş, purtătorul de cuvânt al Centrului de Trasfuzii Sangvine Sibiu.

Pentru a preveni o criză de sânge, reprezentanţii Asociaţiei Studenţilor şi Absolvenţilor de Asistenţă Socială din Iaşi au mers într-unul dintre căminele studenţeşti şi au cerut ajutorul tinerilor.

Dacă în România, procentul donatorilor este de aproape 2 la sută, situaţia este mult mai bună în ţările din Occident. În Danemarca, spre exemplu, 10 la sută din populaţie donează regulat sânge.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri