Cum arată spitalul refăcut „recent”, de 20 de ani 

Data publicării:
spitalul din barlad

Linoleum rupt, pereţi scorojiţi, mobilier învechit şi uşi care abia se mai închid. Este imaginea pe care o oferă secţiile de Pneumologie şi Boli Infecţioase ale Spitalului Municipal Bârlad.

„Uitaţi, parchetul este terminat. Nu sunt condiţii de bun spital, dar de nevoie stăm. Nu avem încotro”, a spus o pacientă.

„Sertare lipsă, vechi, aşa cum este, cum vedeţi”, s-a plâns o altă pacientă.

Nu avem apă caldă, este baie comună cu bărbaţii”, a mai spus o bolnavă.

Conducerea Secției de Pneumologie recunoaște că nu s-au făcut reparații importante niciodată.

Nu s-au făcut reparaţii capitale practic niciodată, ci doar lucrări de întreţinere la 7-8-9 ani, însemnând numai văruire, vopsire şi chestii nesemnificative”, a spus Corneliu Marian, șeful Secției de Pneumologie.

Luna trecută, şefii celor două secţii şi directorul medical spitalului au fost amendaţi de Ministerul Sănătăţii, cu 500 de lei fiecare.

„În unul din pavilioane chiar dacă au fost renovate recent, însemnând în 1997, spațiul de cazare a fost considerat impropriu. Suntem în faza în care avem documentele pe care le vom depune în vederea obţinerii de fonduri europene”, a spus Gabriela Daniş, directorul medical al Spitalului Municipal de Urgenţă Bârlad.

Termenul dat de Ministerul Sănătăţii pentru renovarea secţiilor este finalul anului.

Spital la mila românilor

La spitalul Județean Tulcea asistentele acoperă salteaua patului cu o saltea ca să nu iasă sârmele și să se rănească pacienții. Aceasta este doar una din improvizaţiile la care e nevoit să apeleze personalul de la secţia de Pedietrie a Spitalului Judeţean Tulcea. Paturile îşi arată cei 40 de ani vechime şi nici restul mobilierului nu arată mai bine.

În ultimii ani, secţia noastră a fost cumva vitregită de a se face investiţii”, a declarat Mihaela Vasile, şefa secţiei de Pediatrie.

Ca să remedieze situaţia, conducerea spitalului organizează în acest weekend o strângere de fonduri, unde biletul de participare este 100 de lei. Banii ar trebui să schimbe complet aspectul secţiei de Pediatrie.

Mă refer aici la lucrurile de bază: paturi, saltele, noptiere, scaune, măsuţe, frigidere, aparate de aer condiţionat”, a precizat Tudor Năstăsescu, managerul Spitalului Judeţean Tulcea.

Autorităţile locale spun că nu-şi explică starea în care e secţia de Pediatrie.

„CJ Tulcea, cel puţin în ultimii patru ani, a investit în Spitalul Judeţean Tulcea, zic eu destul de mulţi bani. Peste 30 milioane RON”, a declarat Horia Teodorescu, preşedintele CJ Tulcea.

Conducerea unităţii medicale spune însă că banii au ajuns doar pentru renovarea exterioară a clădirii şi a câtorva secţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri