Colegiul medicilor anunţă că 2.600 de doctori au plecat anul trecut să lucreze în spitale din străinătate. Astfel, numărul total al celor care au părăsit România în ultimii şase ani trece de 15.000.

Embed:

Numărul medicilor care au părăsit sistemul în 2013 ar putea fi chiar mai mare, deoarece datele Colegiului Medicilor se referă la primele 10 luni ale anului. Astfel, din ianuarie până în octombrie 2013 au plecat din spitale în jur de 2.600 de doctori. Destinaţiile preferate de doctori sunt, în ordine, Marea Britanie, Germania, Franţa şi Belgia.

De altfel, un studiu recent apărut arăta că cei mai mulţi medici străini care lucrează în Germania provin din România. Potrivit unor date oficiale, în 2012 activau în spitalele nemţeşti 2.704 medici proveniţi din România, faţă de 2.258 din Grecia şi 2.090 din Austria. Este posibil ca numărul lor să fi crescut substanţial.

Ce-i atrage pe medici în străinătate sunt, în primul rând salariile. În România, un medic are un salariu de bază cuprins între 200 şi 1.500 de euro, în funcţie de vechime, pe când în străinătate venitul lunar pleacă de la 1.700 de euro şi poate ajunge până la 12.000 de euro.

Plecarea doctorilor se face din ce în ce mai simţită în spitale. Acum doi ani, erau angajaţi 20.000 de medici şi acopereau doar 70 la sută din nevoile sistemului. Astăzi, în spitale mai sunt mai puţin de 15.000 de medici.

De exemplu, România mai are doar 48 de doctori care fac radioterapie, 69 de medici specialişti în chirurgia inimii şi 620 de medici de anestezie şi terapie intensivă, deşi necesarul pentru funcţionearea normală a spitalelor este de trei ori mai mare.

Pierd pacienţii din cauza acestui exod, dar pierde şi statul. Pentru formarea unui singur medic timp de şase ani, statul cheltuieşte aproximativ 30.000 de lei, iar pentru specializarea acestuia, încă 21.000 de lei, adică aproximativ 51.000 de lei în total. Exodul doctorilor a costat statul peste 3,5 miliarde de lei numai în ultimii şase ani.

Embed:
Vasile Astărăstoae: „Avem un export mai mare decât producem”

Președintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, a comentat acest subiect la Digi24 și a prezentat consecințele acestui fenomen.

„Consecințele se văd de la distanță. În primul rând că nu se poate asigura calitatea actului medical de o persoană care acoperă unul, două, sau trei posturi vacante, pentru că sistemul trebuie să funcționeze. În al doilea rând, apare sentimentul de insatisfacție la medicii care nu se pot realiza profesional pentru că vor să facă și nu pot. Toate pleacă de la finanțarea sistemului. România rămâne țara care alocă cel mai puțin pentru sănătate din toate țările Uniunii Europene și pe penultimul loc din Europa. Dacă vrem să oprim acest exod, trebuie să finanțăm corect sistemul. Universitățile de medicină nu pot să pună pe piața muncii mai mult de 2.500 de doctori, iar în condițiile în care pleacă 3.000 de medici pe an, avem un export mai mare decât producem”, a precizat Vasile Astărăstoae.

Acesta a evidențiat și riscurile la care se supun pacienții: „Pericolul este că pot da peste un medic obosit care poate să greșească. Acesta este obligat să și improvizeze, nu poate să respecte regulile pentru că pacientul trebuie tratat. Există riscul de eroare medicală care nu este imputabilă doctorului, ci sistemului, așa cum funcționează”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!