Încă un bebeluș de la Marie Curie a trebuit să fie intubat

Data publicării:
sectie copii marie curie

Ceilalţi nouă bebeluşi internaţi la Marie Curie sunt în stare mai bună. Cinci rămân internaţi pe secţia de terapie intensivă. Opt au avut nevoie de dializă.

„În prezent se află internați la Marie Curie 11 copii cu sindrom hemolitic uremic. Cinci sunt la terapie intensivă și fac dializă peritoneală. În cursul nopții, unul dintre copii s-a decompensat și a necesitat protezarea ventilatorie, deci este respirat de aparate. În momentul de față sunt doi copii ventilați mecanic. Ceilalți trei aflați în terapie intensivă, sunt în stare gravă, dar stabilă”, a precizat dr. Alexandra Stănescu, medic specialist pediatru la spitalul Marie Curie.

„Evoluția în această boală este lentă. Şi-au reluat diureza și asta este un lucru foarte bun”, a menționat medicul.

Cât despre recuperare, depinde de copil. „Colegii de la nefrologie au cazuri care s-au recuperat integral, alții merg spre insuficiență renală reziduuală”, a spus Alexandra Stănescu. Ea a precizat, însă, că e puțin probabil ca externarea să aibă loc săptămâna viitoare.

„Nu au mai venit cazuri noi cu sindrom hemolitic și asta este bine”, a subliniat medicul.

Alexandra Stănescu a confirmat că au venit și alți părinți speriați, dar a accentuat că este important să nu se răspândească panica, ci să avem o atitudine normală. „Atentă, dar normală”, a punctat medicul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri